Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pita de Pecica, legume, fructe şi 'mnere de prune', la cea de a V-a ediţie a 'Festivalului Părădăicilor' de la Macea

Publicat in Ziua de Vest, duminică 14 iulie 2013 ·

Cea de-a V-a ediţie a Festivalului Părădăicilor (al tomatelor - n.r.) s-a desfăşurat sâmbătă şi duminică în comuna arădeană Macea, gazda evenimentului fiind Castelul Universităţii de Vest ''Vasile Goldiş'' din Arad.

Principala atracţie a evenimentului a fost expoziţia cu vânzare pregătită de organizatori la care au participat agricultori din localitate şi din oraşul Curtici, aceştia oferind participanţilor legume şi fructe din recolta proprie, dar şi bulion preparat tradiţional. De asemenea, la manifestare au fost prezenţi producătorii ai unor produse tradiţionale din judeţul Arad care şi-au expus produsele - salamul ''de Nădlac'', ''pita de Pecica'', ''răcia de Bârsa'', ''plăcinta întinsă de Turnu'', ''brânza telemea de Şofronea'', ''mnere de prune'' (magiun - n.r). ''Ne-am dorit ca prin această expoziţie de produse agricole să prezentăm rodul muncii legumicultorilor din localitate, să dovedim că roşiile noastre - zona fiind renumită prin roşiile produse aici - sunt nu doar frumoase ci şi foarte gustoase, spre deosebire de cele importate. Demn de menţionat este faptul că, produse fiind din seminţe provenite din Olanda, tomatele cultivate la Macea sunt chiar mai gustoase decât cele olandeze, datorită solului foarte propice acestei culturi'', a declarat Ioan Mercea, primarul comunei Macea. După premierea standurilor cu cele mai frumoase produse expuse a urmat un amplu program artistic, susţinut de solişti şi ansambluri folclorice din judeţul Arad. Ediţia a V-a a Festivalului Părădăicilor a început sâmbătă, prima zi fiind deschisă de un concurs de ciclism desfăşurat pe traseul Macea-Curtici-Dorobanţi-Macea, în lungime de cca 20 km, la care au participat aproape 120 de concurenţi. Festivitatea de premiere a fost urmată de o bătaie generală cu tomate. A urmat un simpozion pe teme de agricultură la care au participat specialişti în agricultură şi producători agr

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 6 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Ilie Bolojan: „Le cer românilor puţină răbdare”

Ziarul Financiar acum 18 minute
„Pe bună dreptate românii au puţină încredere în cei care guvernăm. Eu sunt conştient de acest lucru, pentru că dacă de foarte multe ori li s-a promis că se va întâmpla ceva şi acel lucru nu s-a întâmplat, nu mai au cum să aibă încredere în tine”, s

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 6 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

video Novak Djokovic s-a calificat în „sferturi” la Wimbledon și apoi i-a făcut un compliment lui Roger Federer: „Am rupt blestemul”

Gazeta Sporturilor acum o ora
După un prim set dificil în fața lui Alex De Minaur (26 de ani, 11 ATP), Novak Djokovic (38 de ani, 6 ATP) a câștigat 3 seturi la rând, s-a impus cu 1-6, 6-4, 6-4, 6-4 și s-a calificat în sferturile de finală de la Wimbledon pentru a 16-a oară în ca

Un lider PSD susține că „statul nu-i pregătit să facă ceea ce e nevoie pentru populație”: „Românii s-au așteptat de la această guvernare să ia prima dată celelalte măsuri”

HotNews acum 41 minute
Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș și vicepreședinte al PSD, a declarat luni la Prima News că românii se așteptau ca guvernanții să înceapă cu măsurile „prin care elimină privilegiile”, nu cu „măsurile care afectează oamenii

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 3 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 10 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie 2025

Ziua Constanta acum 44 minute
Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie, au decis, luni, Birourile permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților, potrivit Agerpres. Guvernul și-a asumat răspunderea, luni, pe pachetul de măsuri fiscale

Ilie Bolojan încearcă să-i liniștească pe români: cât va dura perioada dificilă. „După ea, există speranță”

Adevarul acum 2 ore
Guvernul Bolojan şi-a asumat răspunderea, luni, în plenul comun al Parlamentului, pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar. Premierul a declarat că măsurile sunt „nepopulare”, dar necesare și vor fi aplicate doar pentru o p

Vremea

București
acum

28°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

28°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°