Dacă Primăria din Craiova îşi face echipă de fotbal, nu înseamnă că face şi dreptate.
FC Universitatea Craiova a fost înscrisă, săptămîna asta, la FRF, în Liga a II-a. Echipa pregătită de Nicolo Napoli va fi prezentată oficial pe 22 iulie şi va juca la Severin. Cealaltă echipă din Craiova, susţinută de Primărie, va fi prezentată astăzi, în Sala Polivalentă. Motivele rupturii dintre Adrian Mititelu şi primarul Lia Olguţa Vasilescu rămîn neclare. Într-un interviu acordat “Ziuanews.ro”, edilul afirmă că patronul Universităţii nu avea bani pentru participarea în Liga a II-a. Această explicaţie, momentan, a picat.
Dar primarul are şi alte explicaţii pentru clonarea Craiovei: “Toţi prietenii lui din presă mă atacau crunt! Şi el zicea că n-are nici o legătură!”. Patronul Universităţii apare drept un partener de dialog foarte ţîfnos în relaţie cu Primăria. Această ţîfnă, verificată dintr-o singură sursă, ar fi fost picătura care a umplut paharul de pe masa primarului. Lia Olguţa Vasilescu a vrut să ajute Universitatea Craiova, dar în condiţiile impuse de ea, nu în termenii patronului Mititelu sau în termenii vreunei negocieri.
Echipa Primăriei se bazează pe sprijinul “unora dintre cei mai mari jucători la Bursă”, declară Lia Olguţa Vasilescu. Proiectul este promiţător, dar e alt proiect decît cel din campanie. În februarie, Primăria a cerut să fie inclusă ca parte civilă în procesul FRF-Universitatea Craiova. În cererea adresată DNA se menţionează că “oferta publică adresată de învinuiţi (n.red. - FRF, LPF) Municipiului Craiova, de a participa, prin înfiinţarea altei structuri sportive, la campionatul de fotbal, a fost de natură a discredita prestigiul şi reputaţia autorităţii administraţiei publice locale…”. Între timp, oferta “învinuiţilor” de la FRF şi LPF a devenit numai bună ca pretext pentru a rupe alianţa cu Mititelu. “Teoretic, eu aş fi putut în