După transferurile deja operate în această vară, Cristi Pustai pare a avea un lot din ce în ce mai bun la dispoziţie pentru dublul obiectiv din sezonul viitor. Printr-o mutare surpriză, weekendul trecut, doi dintre foştii săi elevi au ajuns la Târgu Jiu: Nicandro Breeveld şi Eric de Oliveira.
Odată încheiat stagiul de pregătire al verii, antrenorul Cristi Pustai a făcut un scurt bilanţ al rezultatelor înregistrate de Pandurii în amicale. Tehnicianul formaţiei de fotbal gorjene nu consideră foarte importante rezultatele din meciurile de verificare, după ce Pandurii Târgu Jiu a pierdut un singur meci din cele şase amicale disputate în Austria şi Ungaria, cel cu Kuban Krasnodar, scor 0-4, şi au încheiat la egalitate un joc, cel cu Amkar Perm, reuşind alte patru victorii în meciurile cu First Vienna FC, Săgeata Năvodari, Kpaosvari şi Raba Eto Gyor. „Exceptând meciul cu Kuban şi primul meci, care s-a încheiat la egalitate, celelalte partide le-am câştigat. Bine, la jocul cu echipa din Krasnodar, diferenţa de valoare a fost destul de evidentă şi poate a fost vorba şi de nivelul de pregătire de la acel moment, pentru că ei deja încep campionatul şi erau mai avansaţi ca noi cu ceva timp de pregătire, poate cu o săptămână chiar, de aceea diferenţa a fost aşa de mare, În primul meci am încheiat la egalitate 2-2, dar în momentul în care era posibil prim 11 pe teren, am condus la pauză cu 1-0, iar restul meciurilor le-am câştigat. Mă rog, au fost meciuri de verificare, poate nu sunt atât de concludente, am zis că important va fi ultimul test, dar, din păcate, la acest ultim test cu Eto Gyor am avut şi victime”, a declarat antrenorul Cristi Pustai. Tehnicianul pandurilor a tras astfel şi concluzia de final: „Dacă nu era acea accidentare a lui Predescu din ultimul test de verificare cu Gyor, puteam spune că totul ar fi fost foarte bine. Sper însă ca echipa să