Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Ford" nu mai taie din producţia realizată în Europa

Publicat in Bursa, luni 15 iulie 2013 ·

* Compania anticipează că va scăpa de pierderi în 2015

* Cota sa de piaţă a crescut, în iunie

"Ford Motor" Co., al doilea mare constructor american de autoturisme, care vrea să pună capăt pierderilor înregistrate în Europa, nu plănuieşte reduceri viitoare ale capacităţii de producţie din regiune, considerând că piaţa de profil începe să se stabilizeze.

"Suntem într-un punct în care nu mai avem de făcut anunţuri în privinţa capacităţii de producţie", a declarat, la finele săptămânii trecute, Stephen Odell, şeful operaţiunilor "Ford" Europa, adăugând: "Am spus mereu, însă, că vom monitoriza situaţia şi dacă vor fi modificări < mai catastrofale > decât cele prevăzute, vom reacţiona. Suntem de părere că, până acum, am luat măsurile corespunzătoare".

"Ford" estimează că anul acesta va avea pierderi de aproape 2 miliarde dolari, faţă de 1,75 miliarde dolari în 2012. Dar, compania preconizează că va ajunge la profit zero în Europa, până în 2015. Vânzările companiei au crescut cu 6,4%, luna trecută, pe cele 19 pieţe principale din Europa, faţă de un ritm de declin de 6,5% înregistrat la niveul industriei auto. Această evoluţie a făcut ca "Ford" să-şi majoreze cota de piaţă la 8,2%, în iunie 2013, de la 7,2% în aceeaşi lună din 2012.

În octombrie anul trecut, "Ford" anunţa că închide trei fabrici în Europa (din Belgia şi Marea Britanie) până la finele lui 2014 şi taie 6.200 de posturi, respectiv 13% din forţa de muncă din regiune. Drept urmare, capacitatea de producţie anuală a companiei va fi diminuată cu aproximativ 350.000 de vehicule, adică 18%.

"Ford" lansează noi modele în Europa, precum SUV-ul EcoSport compact, şi urmăreşte să-şi reducă dependenţa de companiile de închirieri auto. Compania vrea ca, până în 2015, cota livrărilor către aceste societăţi să ajungă la mai puţin de 13%, de la 17% în prezent.

ALINA VASIESCU * Compani

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

INCIDENT periculos la Casa de Pensii din Sectorul 6. Un bărbat a amenințat că dă foc și a stropit cu benzină holul instituției / Poliția a intervenit

Gandul acum 16 minute
Incident periculos la Casa de Pensii din Sectorul 6. Un bărbat de 35 de ani a fost imobilizat și dus la Secția 22 Poliție din Capitală, după ce a stropit cu benzină și a amenințat că dă foc Casei de Pensii din Sectorul 6 al Capitalei. Surse judiciar

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Un copac a căzut peste o casă

News.ro acum 18 minute
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ”În localitatea Ciohorani, un copac a căzut peste o casă, provocând avarii, însă din fericire nu au fost înregistrate

USR depune proiect de lege pentru salvarea SRL-urilor blocate după decesul asociatului unic sau majoritar

Mediafax acum 40 minute
Inițiativa vine ca răspuns direct la situații reale întâlnite în practică, în care firme active au rămas paralizate pentru luni sau chiar ani, din cauza lipsei unui cadru legal clar. Concret, proiectul prevede că, dacă dezbaterea succesiunii nu se f

„EXCLUSIV RAPID” – alaturi de campionii Rapidului. Vă așteptam alaturi de noi la ora 17:00, în direct pe canalul de YouTube – ProSport!

Cancan acum 40 minute
Săptămâna asta avem o ediție speciala, dedicateă echipei de juniori U16 a Rapidului, care a câștigat campionatul și SuperCupa României, luna trecută. Antrenorul Bogdan Dobrescu vine în studio și ne povestește cum au venit două trofee importante în G

Rusia a atacat Ucraina în cursul nopţii cu sute de drone, lovind infrastructura energetică şi provocând victime

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Rusia a atacat oraşe din toată Ucraina în timpul nopţii, cu sute de drone şi rachete, lovind infrastructura energetică şi provocând moartea a cel puţin trei pesoane şi rănirea altora, relatează agenț

Din 16 iulie, Leroy Merlin din Pantelimon este deschis pentru bucureșteni, cu prețuri mici în fiecare zi

HotNews acum o ora
Nou Leroy Merlin din Pantelimon s-a deschis pentru bucureșteni! Retailerul specializat în construcții, decorațiuni și grădinărit, a inaugurat astăzi cel de-al 24-lea magazin din România, în urma unei investiții de peste 5 milioane de euro. Noul maga

METEO Cod galben de inundaţii şi viituri pe râuri din mai multe judeţe, până la miezul nopţii

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare de cod galben, valabilă, miercuri, pentru mai multe judeţe din ţară, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Pasajul Bucur – Obor, Pasajul Lujerului și Podul Băneasa vor intra în reparații capitale. „Reprezintă un pericol real pentru siguranța circulației”

HotNews acum 4 ore
Consolidarea celor trei obiective este esenţială atât pentru siguranţa celor care tranzitează aceste zone, cât şi pentru fluidizarea traficului şi îmbunătăţirea mobilităţii urban, a anunțat, miercuri dimineață, primarul general interimar al Capitale

Captură importantă de cocaină la frontiera de vest. Bărbat prins cu peste un kilogram de droguri ascunse în mașină

Press Alert acum o ora
Un bărbat în vârstă de 52 de ani a fost reținut sub acuzațiile de trafic internațional și trafic de droguri de mare risc, după ce a fost prins în flagrant la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac cu peste un kilogram de cocaină ascunsă într-un loc

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/33°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

27°
mie.

21°/33°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/27°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

27°
mie.

20°/27°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°