Municipiul Craiova și orașul Târgu-Jiu, implicit Gorjul, au intrat în lupta pentru obținerea titlului „Craiova, capitala europeană a culturii”. Olguța Vasilescu, primarul Craiovei, a semnat ieri, la Târgu-Jiu, un parteneriat de susținere cu autoritățile locale și județene din Gorj, pentru ca patrimoniul cultural al meleagurilor gorjenești să fie adăugat la dosarul de candidatură în vederea obținerii titulaturii. Dacă municipiul Craiova va fi desemnat, în anul 2021, Capitala Europeană a Culturii, se va construi între orașele partenere o autostradă cu numele sculptorului Constantin Brâncuși, dar și un drum expres către localitatea natală a artistului, Hobița. Brâncuși, „asul din mânecă”
Concurența va fi acerbă, însă municipiul Craiova se bucură de un istoric cultural stufos la care se adaugă și patrimoniul orașului Târgu-Jiu și al Gorjului. Cu acestea, Cetatea Băniei vrea să câștige, pentru un an, titulatura de „Capitală Culturală Europeană”. „Am certitudinea că va câștiga Craiova. Suntem peste celelalte orașe din România la toate capitolele, în primul rând pentru că avem cei mai mulți bani investiți în cultură. Scoatem și asul din mânecă, Ansamblul Monumental al lui Constantin Brâncuși, care credem noi că se va dovedi a fi cartea câștigătoare. Parteneriatul cu municipiul Târgu-Jiu aduce mai multe avantaje, o să avem un parteneriat mult mai puternic decât cel de până acum. Anul acesta urmează să organizăm, la Craiova, «Festivalul Haiducilor», iar pandurii lui Tudor vor porni din Târgu-Jiu”, a precizat Olguța Vasilescu, primarul Craiovei. Beneficii pentru orașul lui Brâncuși
În urma parteneriatului semnat, administrația publică locală din Târgu-Jiu are mari speranțe că turismul se va dezvolta. „Visul nostru, acela ca Târgu-Jiu să devină oraș cultural și turistic, este cât mai aproape de a se împlini. Prin asocierea cu municipiul Craiova, putem spune că in