Duminicile îl inspiră, se pare, pe primarul conservator din Nisa, care este şi parlamentar al UMP (dreapta), Christian Estrosi. După ce acum o săptămână se angaja, într-o emisiune politică, să-i reprime pe nomazi, întrebat în legătură cu recenta ocupare ilegală de către romi a unor terenuri din Nisa, duminica aceasta recidivează. Estrosi propune un “ghid practic” contra romilor, potrivit Le Nouvel Observateur.
Destinat primarilor din Franţa, acest ghid vizează măsuri pentru a face faţă “ocupării ilegale a domeniului public de către populaţiile nesedentare”. “Ne confruntăm cu un refuz din ce în ce mai frecvent din partea forţei publice a statului, în cazul ocupărilor ileale ale bunurilor domeniului public”, subliniază edilul într-un “editorial” care prefaţează ghidul practic dat publicităţii la 14 iulie, chiar de Ziua Naţională a Franţei.
Edilul propune zece soluţii pentru a lupta contra ocupării ilegale de terenuri şi alte 10 pentru a anticipa instalarea populaţiilor nesedentare şi a evita ocuparea clădirilor. El propune în special identificare, cartografierea şi securizarea zonelor susceptibile de a fi ocupate de nomazi, pentru a putea pune stavilă intruziunilor. Ghidul detaliază posibilele proceduri judiciare care sunt la dispoziţia primarilor. El reaminteşte textele de lege existente, printre care “legea Besson” de la 5 iulie 2000, care obligă comunele cu peste 5.000 de locuitori să pună la dispoziţia nomazilor una sau mai multe arii permanente de găzduire. El omite însă să precizeze că numeroase colectivităţi nu sunt în acord cu această lege. În Alpes-Maritimes, doar patru comune (printre care Nisa), dintr-un total de 28 respectă legea, a afirmat recent ministrul francez de Interne.
Afirmaţiile lui Estrosi de acum o săptămână au stârnit inclusiv criticile comisarului pentru drepturile omului al Consiliului Europei, Niels Muiznieks