Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constantin Chiriac: Bănia, în consonanţă cu regiunea, are şanse de capitală culturală

Publicat in GAZETA de SUD, luni 15 iulie 2013 ·

Mentorul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, Constantin Chiriac (foto), preşedinte al juriului desemnării capitalei culturale europene în 2016, crede că Bănia, în consonanţă cu regiunea, are şanse de a deveni „capitală culturală“ în 2021, susţinând că ar trebui exploatate şi atuurile municipiului Târgu Jiu, ale Horezului, ale portului cultural Cetate şi alte zone din Oltenia

Sâmbătă seară, în spaţiul neconvenţional al halei industriale „Balanţa“ din Sibiu, s-a jucat ultimul spectacol al stagiunii 2012-2013 de la Naţionalul din Sibiu cu „Faust“, o megaproducţie cu 120 de actori, în rolul principal, Faust, fiind Ilie Gheorghe (Craiova). Cu acest prilej, GdS l-a intervievat pe directorul Naţionalului din Sibiu, Constantin Chiriac.

Ion Jianu: V-aş ruga, domnule Constantin Chiriac, să ne povestiţi în urma căror împrejurări aţi ajuns „Omul zilei“, fiind astfel recunoscut pentru faptul că sunteţi mentorul festivalurilor de teatru de la Sibiu, ediţia din 2013 având ecou nu numai în România, ci şi în afara graniţelor ţării?

Constantin Chiriac: Ce se întâmplă? Eu nu sunt „Omul zilei“… Sunt un om care construieşte metodic. După cum probabil ştiţi, Festivalul de Teatru Internaţional de la Sibiu a plecat de la trei ţări şi opt spectacole şi a ajuns la 350 de evenimente din 70 de ţări, cu 66 de spaţii de joc şi cu aproximativ 61.000 de spectatori pe zi la ediţia din 2013. E o structură care s-a dezvoltat în acord cu viaţa şi cu tot ceea ce înseamnă provocările unui astfel de festival, cotat al treilea din lume în clipa de faţă după Edinburgh şi Avignon, dar cel de la Sibiu este, în mod cert, cel mai complex. Şi, spre deosebire de celelalte două festivaluri, unde se poate participa şi prin înscriere cu bani, la Sibiu nimic nu ajunge întâmplător. Adică, cel mai important lucru pe care l-am gândit de-a lungul timpului pentru festivalul de la Sibiu a

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 4 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 7 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 7 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 7 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 5 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 13 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 8 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

14°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°