Buzăul, pe primul în ţară la numărul cazurilor semnalate la Telefonul Copilului în prima jumătate a anului
Peste 51.000 de apeluri au fost înregistrate la Telefonul Copilului, în primele şase luni ale anului, în această perioadă constatându-se o creştere cu 23,21 la sută a cazurilor de abuz comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, iar în 2.596 de situaţii a fost necesară intervenţia autorităţilor, ori consilierea şi monitorizarea continuă a specialiştilor Asociaţiei Telefonul Copilului. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate din regiunea Muntenia (21,87 la sută), urmată de Moldova (14,91 la sută), Transilvania (11,64 la sută), Bucureşti (11,60 la sută), Oltenia (11,25 la sută), Dobrogea (4,95 la sută) şi Banat (3,62 la sută). În ceea ce priveşte repartizarea pe judeţe, cele mai multe cazuri au fost înregistrate din judeţele Buzău, Constanţa, Iaşi, Teleorman, Olt, Vrancea, Vâlcea, Prahova, iar cele mai puţine au fost sesizate din judeţele Sălaj, Harghita, Tulcea, Alba, Covasna, Satu Mare, Bihor, Bistriţa-Năsăud.
Conform datelor furnizate de baza de date a call-center-ului Asociaţiei Telefonul Copilului, primele şase luni ale acestui an arată cifre îngrijorătoare, fiind semnalate 1.154 de cazuri de abuz asupra copilului şi violenţă în familie, cele mai grave forme de abuz fiind molestarea fizică (33,80 la sută), neglijarea (22,01 la sută) şi abuzul emoţional (9,62 la sută). O creştere îngrijorătoare a fost înregistrată şi în cazul numărului de cazuri de abuz sexual asupra copilului, exploatare prin muncă, cerşetorie şi trafic de minori a înregistrat, în total fiind semnalate 134 de astfel de situaţii, cu 42,55 la sută mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.
În 15,34 la sută din apelurile înregistrate la 116.111, părinţii au solicitat consiliere juridică pentru încredinţarea copilului, alocaţii şi indemnizaţii, pensia