Patru persoane, între care un copil, au fost transportate la spital, duminică, în urma unui accident produs în localitatea Ilva Mică, judeţul Bistriţa-Năsăud, după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tren.
Potrivit primarului din Ilva Mică, Aurel Horea, citat de agenţiaMediafax, accidentul a avut loc în jurul orei 11.00, la o trecere la nivel cu calea ferată, de pe un drum comunal din localitate.
Astfel, şoferul unui autoturism în care se aflau trei bărbaţi şi un copil nu a oprit să se asigure la trecerea la nivel cu calea ferată, maşina fiind lovită de un tren care circula pe ruta Ilva Mică - Suceava.
Potrivit sursei, cele patru persoane din autoturism au fost rănite, fiind transportate la spital cu două ambulanţe.
Şeful Poliţiei Transporturi Feroviare Bistriţa-Năsăud, Ioan Murăşan, a declarat că trecerea la nivel cu calea ferată era marcată cu crucea Sfântului Andrei.