Partidul Democrat Liberal (PDL) intenţionează înfiinţarea unei autorităţi care să protejeze întreprinzătorii privaţi împotriva abuzurilor statului. Parlamentarii democrat-liberali au depus la Camera Deputaţilor un proiect de lege în acest sens.
Instituţia prevăzută în proiectul de lege ar urma să se numească Autoritatea Naţională pentru Protecţia Întreprinzătorului (ANPI), având ca principală misiune sancţionarea acelor instituţii care încalcă drepturile întreprinzătorilor şi recuperarea prejudiciilor aduse acestora de stat.
„Multor angajatori privaţi li se încalcă frecvent drepturile şi libertăţile economice. Ei se confruntă cu întârzieri majore în plata prestaţiilor sau lucrărilor efectuate pentru stat, cu penalităţi în plata arieratelor, cu abuzuri ale instituţiilor de control ale statului, cu neonorarea angajamentelor contractuale sau chiar cu nerespectarea legii”, a declarat Siminica Mirea, preşedintele PDL Olt.
În proiectul de lege se arată că ANPI va fi o autoritate publică autonomă, sub control parlamentar, care se va autofinanţa din amenzile aplicate. Autoritatea ar urma să fie condusă de un consiliu director compus din 11 membri (cinci desemnaţi de confederaţiile patronale, cinci numiţi de Parlament la propunerea grupurilor parlamentare şi un reprezentant al Consiliului Concurenţei), iar atribuţiile sale principale vor fi legate de monitorizarea permanentă a mediului de afaceri din România, de reprezentarea intereselor întreprinzătorilor la toate nivelurile şi de ameliorarea cadrului normativ naţional.
„Odată devenită lege, iniţiativa PDL stabileşte un cod de conduită clar al statului în raport cu întreprinzătorii privaţi. Printre altele, legea prevede că statul face plăţile în termenii stabiliţi prin contract către întreprinzătorii cu care el încheie contracte ferme, în caz contrar plătind el însuşi penalităţi de 0,