Se împlinesc în 2013, 150 de ani de existenţă a Colegiului Naţional "Nicolae Bălcescu", prilej pentru noi să evocăm o parte dintre personalităţile care au studiat aici şi au contribuit la dezvoltarea culturii naţionale. Astăzi, Vasile Parisescu.

Cine coboară mai adânc în istoria oraşului remarcă absenţa unei arhondologii a Brăilei. Ştim bine ce s-a făcut, ştim când şi cum, dar rareori ştim cine a făcut toate acestea. Putem număra corăbiile şi vapoarele care au acostat la Brăila în urmă cu un veac şi jumătate, ce au încărcat, ce au descărcat, dar nu suntem în stare să dăm trei nume de brăileni care au marcat prin personalitatea lor acea perioadă. Ceea ce s-a făcut este rezultatul unui context istoric şi/sau geografic, dar mai ales este rezultatul sinergic al unui „neam de oameni", cum îi numea Nae Ionescu într-un articol din preajma centenarului Brăilei, cei care ilustrează acea enigmatică şi irepetabilă „rasă brăileană" (N. Iorga). Mutarea centrului de interes de pe statistici şi evenimente - semnificative, dar seci - pe numele oamenilor care au făptuit, pe cunoaşterea personalităţii lor, ar putea fi, pe de o parte, o formă ceva mai apropiată de adevăr privind istoria oraşului şi, pe de altă parte, ar justifica un mod de a gândi ceva mai firesc, de a ne întoarce, cu alte cuvinte, la oameni ca la singurii care dau măsura tuturor lucrurilor, cum spuneau vechii greci.

Creuzetul brăilean - un fenomen istoric cu o chimie unică în spaţiul românesc -, este un concept mult mai complex. Dunărea a fost, ca şi Dâmboviţa bucureşteană, „apă dulce": Cine-o bea ... Cosmopolisul brăilean a fost format, de regulă, din oameni de la miazăzi, care au urcat, pentru afaceri, de la gurile Dunării, până la Galaţi şi Brăila. Grecii, evreii, turcii, armenii, dar şi bulgarii s-au bucurat de regimul porto-franco al Brăilei. Un element ignorat este, din păcate, prezenţ