Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lotul CS U Craiova, un mister

Publicat in GAZETA de SUD, luni 15 iulie 2013 ·

Reprezentanţii CS Universitatea au venit din nou în faţa jurnaliştilor craioveni, dar nu au dezvăluit componenţa lotului sau staff-ul administrativ, prezentarea proiectului începând să semene din ce în ce mai mult cu o telenovelă fără sfârşit.

Sala Polivalentă din Craiova a găzduit ieri o conferinţă de presă organizată de CS Universitatea Craiova, la care au luat parte directorul executiv Pavel Badea, antrenorul Erik Lincar, directorul sportiv Zeno Bundea şi doi jucători, mijlocaşul Gabriel Velcovici şi fundaşul Zoran Ljubinkovic. Deşi toată lumea credea că se va termina cu secretomania din ultimul timp, lotul de jucători şi organigrama clubului au rămas necunoscute, momentul mult aşteptat prelungindu-se până la următoarea întâlnire sau următoarele întrevederi.

Directorul executiv al CS Universitatea Craiova, Pavel Badea, a explicat cum s-a ajuns la crearea echipei şi ce se aşteaptă de la aceasta, dezvăluind că îndeplineşte toate cerinţele să poată evolua în fotbalul românesc. „Decizia demarării acestui proiect îi aparţine primarului municipiului Craiova, Olguţa Vasilescu. Cine este implicat în acest proiect? Primăria Craiova, prin Consiliul Local, comunitatea din Craiova, CS Universitatea, club care aparţine de Ministerul Educaţiei şi care este în directa subordonare a Departamentului General de Învăţământ Superior din cadrul ministerului mai sus-amintit. Este clubul-mamă, care a fost înfiinţat în 1948, în acest an facem 65 de ani de existenţă, şi care are în componenţă 15 secţii. Noi extindem parteneriatul, asocierea pe care o avem cu primăria de la handbal, baschet şi volei şi la fotbal. Astfel a apărut şi o societate comercială, care se numeşte Clubul Sportiv U Craiova şi pe care se va desfăşura activitatea sportivă, care va achita cheltuielile necesare desfăşurării activităţii, pentru că nici noi, şi nici primăria nu ne permitem să susţinem activi

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O femeie din Bacău a furat în Ajun de Crăciun un seif cu 400.000 de euro din casa părinților și apoi a dispărut

Libertatea acum 40 minute
Un incident a zguduit localitatea Horgești din județul Bacău în ajunul Crăciunului. O femeie este suspectată că a furat un seif cu 400.000 de euro din casa părinților săi, conform informațiilor furnizate de Antena 3 CNN.

Călătoria lui Moş Crăciun, monitorizată ca în fiecare an de armata americană, poate fi urmărită în timp real / Cum a pornit tradiția

HotNews acum 28 minute
Moş Crăciun, care marți va călători în întreaga lume pentru a împărţi daruri tuturor copiilor, şi-a luat zborul de la Polul Nord, fiind monitorizat în timp real de armata americană. Sania sa, trasă de nouă reni curajoşi, a survolat Marele Zid Chinez

Sportiva olimpică Sophie Hediger a murit la doar 26 de ani după ce a fost prinsă într-o avalanșă

Gazeta Sporturilor acum 47 minute
O veste cutremurătoare din Elveția a șocat lumea sportului. Sophie Hediger a murit la doar 26 de ani după ce a fost prinsă într-o avalanșă, pe o pârtie de schi din țara sa.

Băiat de 18 ani, înjunghiat de un tânăr, în București. Agresorul a fost arestat pentru tentativă de omor

Adevarul acum 3 ore
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au pus în mișcare, luni, acțiunea penală împotriva unui tânăr în vârstă de 20 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, acuzat că a înjunghiat un băiat de 18 ani. Ma

Peste 700.000 de români își sărbătoresc ziua onomastică de Crăciun. Care sunt cele mai rare prenume

Ziare.com acum 39 minute
Peste 700.000 de români îşi sărbătoresc miercuri, 25 decembrie, onomastica, de sărbătoarea Naşterii Domnului - Crăciun. Datele Direcţiei pentru Evidenţa Persoanei din cadrul MAI relevă că sunt 383.615 bărbaţi şi 322.869 femei care poartă prenume aso

S.O.S. România a sesizat CCR în privinţa mandatului preşedintelui Iohannis

G4Media acum o ora
Partidul S.O.S. România a sesizat Curtea Constituţională în privinţa expirării mandatului preşedintelui Klaus Iohannis, transmite Agerpres. „În temeiul art. 146 litera lit. g) din Constituţie, vă solicităm să constataţi existenţa împrejurărilor care

Atenționare de călătorie pentru români: Cod portocaliu de ninsori în Bosnia şi Herţegovina FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe a transmis, marţi, 24 decembrie, o atenţionare de călătorie cetăţenilor români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Bosnia şi Herţegovina, unde autorităţile locale au emis cod portocaliu de nin

Războiul din Ucraina se va încheia în 2025, este convins premierul ungar Viktor Orban. "Fie prin negocieri, fie prin distrugerea uneia dintre părțile beligerante"

Ziare.com acum 3 ore
Viktor Orban, prim-ministrul Ungariei, este convins că războiul dintre Rusia și Ucraina se va finaliza în 2025, fie prin intermediul unor negocieri de pace, fie prin distrugerea uneia dintre părțile implicate în conflict, conform unui interviu acord

Metrorex vrea scumpirea călătoriei cu metroul: cât ar urma să coste de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 3 ore
Metrorex propune majorarea tarifelor de călătorie cu metroul, începând de la 1 ianuarie 2025, tariful pentru o călătorie urmând să crească de la 3 lei în prezent la 5 lei, iar abonamentul lunar de la 80 de lei la 100 de lei, conform unui proiect de

Maia Sandu a depus jurământul de învestire pentru un nou mandat de președinte

Ziare.com acum 5 ore
Maia Sandu a depus marţi, 24 decembrie, jurământul de învestire în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Palatul Republicii din Chişinău, informează MOLDPRES. Şedinţa solemnă comună a Parlamentului Repu

Vremea

București
acum

mar.

5°/8°
mie.

5°/6°
joi

3°/6°
vin.

1°/3°
Iasi
acum

mar.

3°/9°
mie.

2°/6°
joi

-0°/4°
vin.

-1°/1°
Constanta
acum

mar.

8°/11°
mie.

7°/9°
joi

2°/7°
vin.

2°/3°
Cluj-Napoca
acum

mar.

0°/5°
mie.

1°/6°
joi

-0°/4°
vin.

-1°/3°
Timisoara
acum

mar.

1°/3°
mie.

2°/7°
joi

0°/5°
vin.

0°/5°