Unii nu câștigă un titlu într-o carieră întreagă. Alții muncesc cu anii ca să adune trei trofee. Simona a atins cota trei în cinci săptămâni. O perioadă incredibilă, inimaginabilă, aproape imposibilă, dar pe care jucătoarea noastră a reușit s-o transforme în realitate, contrar oricărei credințe, contrar multor aștepări. Simona își scrie, zilele acestea, o poveste fantastică, o poveste care va fi luată ca reper și dată ca exemplu pentru mulți ani de acum înainte. Și ceea ce este cel mai frumos e că o face în cel mai pur stil neromânesc, refuzând să se oprească, continuând să muncească din greu, refuzând să se mulțumească, așa cum mulți dintre noi o fac, cu puțin. Simona vrea mai mult, vrea tot mai mult, și continuă să ia ceea ce-și dorește din vitrina cu bunătăți, o vitrină expusă tuturor, dar accesibilă pentru atât de puțini. Ia ceea ce este al ei. Iar asta mi se pare cea mai admirabilă calitate a Simonei, într-o perioadă de cinci săptămâni în care laudele sunt cu repetiție, iar victoriile sunt fără oprire.
La Budapesta, după un turneu pe care l-a survolat cu multă relaxare, câștigând primele patru meciuri cu detașarea și calmul pe care îl au marii campioni, Simona a avut de depășit, în finală, un alt gen de test. Ajunsă din urmă de oboseală, Simona n-a mai făcut de data aceasta un joc grozav. Ba chiar, pe alocuri, a suferit. A pierdut și primul set al săptămânii și a traversat și un moment (cele trei mingi de meci ratate) care, de regulă, echivalează cu o potențială prăbușire. N-a mai fost nici de calmul imperial din alte ocazii. Dar a suportat, a răbdat, a depășit hârtoapele unui meci care a arătat, pe alocuri, ca un drum accidentat, și a ajuns la destinație.
Citește continuarea articolului, cu toate detaliile finalei, clasamentul all-time al titlurilor obținute de românce în tenis, detalii despre programul viitor al Simonei și reacțiile de pe Twi
