Bogdan Roman, fiul primarului din Deta, a fost implicat, sâmbătă, într-un scandal în urma căruia un localnic s-a ales cu arcada spartă şi ochiul umflat.
Bogdan Roman, fiul primarului din Deta, a fost implicat într-un nou scandal. Incidentul s-a petrecut în centrul oraşului sub privirile trecătorilor.
"M-a sunat pe telefon Bogdan Roman să mă duc la terasă la Clasic. Când am ajuns era cu încă trei. A fost totul în regulă. Am dat mâna cu ei şi am discutat. Era unul acolo, Tibi, care a susţinut că mai de mult eu m-am lăudat că l-aş fi pus pe Bogdan în genunchi, că m-aş fi umflat cu chestia asta. Nu este nimic adevărat. Când să plec, Bogdan Roman m-a lovit. Mi-a dat un pumn şi mai multe picioare. M-a tăiat la arcada dreaptă, probabil că avea vreun ghiul pe deget. Mi-a umflat şi ochiul. Nici eu nu am stat. A mai sărit unul care era cu el, dar nu a apucat să facă mai nimic. Nu a fost reglare de conturi să fie clar. Nu am depus plângere la Poliţie încă, dar pot să depun. O să o rezolv cum ştiu eu", a declarat, pentru pressalert.ro, bărbatul cu care s-a bătut Bogdan Roman.
Contactat prin intermediul avocatului său Mihai Paşca, Bogdan Roman a transmis că nu are nimic de comentat pe marginea acestui subiect.
Fiul cel mare al primarului din Deta a fost condamnat de Judecătoria Deta la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere cu un termen de încercare de opt ani în dosarul scandalului din 2011 când doi membri ai grupării lui Ştefan Alexandru au fost înjunghiaţi.
Şi tânărul agresat de fiul primarului se află în atenţia poliţiştilor după ce în maşina sa, găsită abandonată pe câmp, au fost descoperite mai multe căprioare, acesta susţinând că maşina i-a fost furată.