Mesajul a fost trimis. Multumesc!

COPIII CASEI REGALE. Cum arătau în copilărie moştenitorii coroanei britanice | GALERIE FOTO

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 14 iulie 2013 ·

În aşteptarea viitorului moştenitor al coroanei britanice, Daily Mirror a făcut o trecere în revistă a prichindeilor cu sânge albastru care s-au născut în familia regală din Marea Britanie.

Nu mai este mult până când Kate și William vor părăsi spitalul Sf. Maria din Londra împreună cu primul lor copil. Până la nașterea viitorului rege sau regină, naţiunea britanică aşteaptă cu sufletul la gură scrie Daily Mirror.

Salonul de la spitalul St. Mary, unde va veni pe lume viitorul moştenitor al coroanei britanice, este unul în care s-au născut mai mulţi de sânge albastru. Cel mai celebru este chiar viitorul tată, Printul William, acum 31 de ani.

TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ:RO: Traian Băsescu în EVZ Chişinău: "Reunificarea va avea loc mai devreme, în UE"

Două dintre CELE mai CUMPLITE boli fac RAVAGII într-un județ din România

Din CERȘETORI și VAGABONZI au devenit PRINȚI și PRINȚESE. Celebrități care au trăit pe străzi înainte să cunoască faima | GALERIE FOTO

De altfel, prinţul William a părăsit deja baza militară de pe Insula Anglesey din Ţara Galilor şi a ajuns la Londra, duminică, pentru a fi alături de soţia sa, care va naşte în curând primul copil al cuplului princiar britanic.

"Întreaga familie stă ca pe jar. Este un moment foarte important pentru cuplul William-Kate. Au fost luate toate măsurile pentru ca naşterea să decurgă fără probleme. Este un moment crucial, nu doar pentru ducele şi ducesa de Cambridge, ci şi pentru viitorul monarhiei", a declarat o sursă apropiată de casa regală, pentru Daily Mirror.

TOP 3 ARTICOLE POPULARE:

TOPUL celebrităţilor DISTRUSE de faimă. Viciile şi scandalurile care aproape le-au RUINAT cariera | GALERIE FOTO Horoscopul lui Dom'Profesor. Astăzi sunt avantajate zodiile ..Scandalos: Ce MÂNCAŢI de fapt. SECRETE murdare din BUCĂTĂRIE

ARTICOLE POPULARE: RELIGIA şi ŞTIINŢA, IRECONCILI

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 8 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 12 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 8 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 7 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Proteste în mai multe oraşe din Bulgaria faţă de adoptarea monedei euro. Manifestanţii cer referendum şi demisia guvernului

G4Media acum 19 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare În mai multe oraşe din Bulgaria au avut loc sâmbătă demonstraţii împotriva adoptării monedei euro, care ar urma să se producă la 1 ianuarie 2026, participanţii la protestele organizate în apărarea mo

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 6 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 9 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 10 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Vremea

București
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°