Cu un obiectiv mult mai îndrăzneţ în noul sezon, dar şi cu un lot mult subţiat în acest moment, Energia Pandurii are mare nevoie de transferuri pentru a completa lotul. Până acum, conducerea secţiei de handbal a clubului Energia s-a lăudat cu trei transferuri, Antonaru, Dinescu şi Liberţ, iar la finalul săptămânii trecute pe lista noilor achiziţii a apărut şi un portar, croatul Martin Juzbasic.
Şefii de la Energia Pandurii au decis să-i acorde o şansă portarului croat Martin Juzbasic, cu care au semnat deja un contract pentru un an. Pentru că s-a anunţat un obiectiv de clasare pe primele locuri din clasament, cu “gânduri de cupe europene”, cum se exprima săptămâna trecută preşedintele secţiei de handbal, Andrei Maioreanu, şi nivelul jucătorilor aduşi se presupune că ar trebui să fie peste cei care au evoluat sezonul trecut la echipă şi la care s-a renunţat.
Postul de portar era unul dintre cele deficitare şi, pentru a fi acoperit, s-a căutat mai ales o soluţie de pe piaţa externă, pe plan intern portarii buni fiind deja sub contract cu alte echipe. Gorjenii s-au oprit la croatul pe care îl văzuseră până acum doar pe DVD, Martin Juzbasic. Acesta a fost testat în ultimele două zile la pregătire, fiind folosit în antrenamentul cu mingea care a avut loc în sala Liceului Sportiv din Târgu Jiu. Juzbasic a reuşit să îi convingă pe oficialii de la Energia destul de repede, astfel că i s-a propus un contract pentru un an.
Energia schimbă anual portarii
Poarta Energiei Pandurii a fost apărată sezonul trecut tot de un portar străin, titular fiind slovenul Rok Jelovcan, care a plecat la finalul campionatului, la fel ca şi cel de-al doilea portar, Rădulescu. Problema portarului rămâne una permanentă la Energia de câţiva ani, în fiecare sezon echipa fiind nevoită să acopere acest post pe care nu mai are nici un jucător de bază. Pe lângă Martin Juzbasic,