Fondul Monetar Internaţional a publicat recent o nouă actualizare a prognozelor de creştere economică globală. Pentru cei care aşteaptă cu nerăbdare luminiţa de la capătul tunelului, raportul vine cu o nouă dezamăgire, dar şi cu dovada privind incapacitatea FMI de a recunoaşte tendinţa negativă a economiei mondiale şi a cauzelor acesteia.

Conform datelor publicate, estimările Fondului privind creşterea economică globală au fost revizuite, în scădere, de trei ori de la începutul anului (vezi grafic).

Fiecare dintre prognozele anterioare au fost deseori utilizate în argumentarea sustenabilităţii datoriei publice pentru statele aflate în dificultate. Dar ce era sustenabil la începutul anului s-a dovedit a fi, de fapt, nesustenabil după doar câteva luni.

Problema principală nu este, însă, aceea că FMI greşeşte sistematic în prognozele sale. Asta este, în fond, soarta tuturor prognozelor oficiale bazate pe modele mecaniciste ale economiei, o economie care nu mai poate fi stimulată prin noi credite, deoarece se sufocă deja sub povara celor precedente.

Greşeala gravă a instituţiei o reprezintă siguranţa cu care îşi impune autoritar aşa-numitele soluţii. Iar guvernele ţărilor aflate sub tutela sa le "acceptă" ca fiind singura soluţie a ieşirii din criză. Cel puţin aşa declară aceste autorităţi în faţa propriilor cetăţeni când le cer noi sacrificii.

La fel cum marilor bănci centrale nu le-a mai rămas în arsenalul de politică monetară decât vorbele, şi Fondului Monetar Internaţional i s-a epuizat şi ultima rezervă de credibilitate.

Oare nu se poate găsi o cale prin care vorbele şi îndemnurile la acţiune să fie incluse direct în PIB-ul real? Am avea, astfel, parte de o redresare rapidă, iar populaţia ar fi bucuroasă să se întoarcă la consumul pe datorie.

Nu cu mult timp în urmă, Fondul a recunoscut faptul că a subestimat efectele auste