Premierul francez, Jean-Marc Ayrault, a declarat că Parisul susţine acordarea României, "în câteva luni", a "semnalului" aderării la spaţiul Schengen cu punctele de frontieră de pe aeroporturi, anunţă mediafax.
"Franţa a acordat mereu o atenţie sporită intenţiei României, a guvernului român de a adera la spaţiul Schengen, însă, după cum ştiţi, apartenenţa la acest spaţiu presupune atât drepturi, cât şi obligaţii. Prin urmare, dacă se vrea avansarea negocierilor şi nu aşteptarea unei etape următoare, este nevoie de pragmatism. De aceea, Franţa a propus ca măsură imediată permiterea deschiderii frontierelor aeriene", a afirmat Ayrault, într-un interviu difuzat sâmbătă de Digi 24, realizat la finalul vizitei oficiale în România a oficialului francez (11-12 iulie).
Întrebat ce înseamnă "măsură imediată", el a răspuns că "în câteva luni" şi îşi doreşte ca acest pas să fie făcut până la sfârşitul anului, deşi îi este foarte greu să dea un termen exact având în vedere că decizia aderării la Schengen se ia în unanimitate de către celelelate state.
El a arătat că "România este pregătită" pentru acest prim pas al aderării la Schengen datorită "eforturilor extraordinare făcute" şi a adăugat că "românii trebuie să primească un semn din partea Europei".
Pe de altă parte, el a arătat că "e încă de lucru" pentru cealaltă etapă a aderării şi cu punctele de frontieră terestră.
"Sigur că rămân şantierele celorlalte aspecte care trebuie corectate. Fiecare stat membru al spaţiului Schengen are drepturi, dar şi obligaţii, cum spuneam mai devreme, cea mai importantă fiind obligaţia de a asigura securitatea la frontieră, pentru a se putea atinge astfel şi obiectivul comun al acestui spaţiu, respectiv asigurarea securităţii colective contra criminalităţii, corupţiei. (...) E vorba de garanţiile cu care România şi celelalte ţări candidate, prec