La 26 iunie 1940, ministrul de externe sovietic, Viaceslav Molotov, l-a convocat pe ministrul României la Moscova, Gheorghe Davidescu, căruia i-a prezentat o notă ultimativă prin care cerea cedarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei, ameninţând, în cazul unui refuz, cu recursul la forţă.

Nota ultimativă sovietică a stârnit panică la Bucureşti. De la declanşarea războiului, în septembrie 1939, regele Carol al II-lea nu pierduse niciun prilej pentru a sublinia, cu o suficienţă demnă de o cauză mai bună, că „nicio brazdă de pământ nu va fi cedată”, cuvinte pe care le repetase inclusiv în ianuarie, în timpul vizitei la Chişinău. În faţa ameninţării, a devenit cât se poate de limpede că România nu dispune nici de mijloace militare de apărare, nici de aliaţi. Abandonarea Basarabiei fără a se trage niciun foc de armă a reprezentat începutul sfârşitului pentru România Întregită şi rămâne un moment decisiv, cu un impact major în mentalul colectiv românesc.

Decisivele Consilii de Coroană

Când s-a primit, în noaptea de 26/27 iunie, prima notă ultimativă sovietică, au fost contactaţi imediat reprezentanţii Germaniei, dar răspunsul a venit sec: „Fiţi de acord”. Nici nu e de mirare, de vreme ce lucrurile fuseseră, în mare, stabilite prin protocolul adiţional secret al Pactului Ribbentrop-Mototov. Încă din 23 iunie, Molotov îl informase pe von Schulenburg, ambasadorul german la Moscova, că Uniunea Sovietică va cere Basarabia şi Bucovina, neacceptând nicio amânare şi fiind decisă să folosească forţa armată. Celelalte puteri consultate – Italia, Iugoslavia, Grecia şi Turcia – au dat, în fond, acelaşi răspuns. În afara Italiei, celelalte au încălcat evident acordurile bilaterale în vigoare la acea dată. Ba mai mult, aşa cum informa ataşatul militar român la Belgrad, colonelul Gheorghe Popescu, Marele Stat Major iugoslav concentrase trupe la graniţa cu România, cu sco