Compartimentul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
La data de 12.07.2013 Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a sesizat Judecătoria Constanţa cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul M.M., cercetat sub aspectul săvârşirii a trei infracţiuni de furt calificat.
În fapt, în sarcina inculpatului s-a reţinut că în noaptea de 31.03.2013 – 01.04.2013, prin forţarea capotei motor a autoturismului marca Dacia 1310, a sustras radiatorul acesteia, cauzând părţii vătămate S.N. un prejudiciu în cuantum de 600 lei, iar în perioada 21-06.2013 – 24.06.2013 a pătruns, prin spargerea geamului triunghiular spate dreapta, în autoturismul marca Toyota Auris, parcat pe aleea Heracleea din municipiul Constanţa, iar din portbagajul acestuia a sustras o geantă de culoare neagră conţinând un laptop marca IBM Think Pad Lenovo, cauzându-i părţii vătămate un prejudiciu în cuantum de 3000 lei.
În sarcina aceluiaşi inculpat s-a reţinut că în noaptea de 12.07.2013,în jurul orelor 04:45, cu intenţie şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin tăierea cu un cuţit a furtunului racord, a sustras cantitatea de 15 l benzină din rezervorul autoturismului marca Daewoo Matiz, parcat pe bd. Al. Lăpuşneanu din municipiul Constanţa, aparţinând părţii vătămate C.C.A.C., cauzându-i acesteia un prejudiciu în cuantum de 90 lei, iar în aceeaşi noapte şi cu acelaşi mod de operare, a sustras cantitatea de 15 l benzină din rezervorul autoturismului marca Daewoo Matiz, parcat pe acelaşi bulevard, aparţinând părţii vătămate C.I., cauzându-i acesteia un prejudiciu în cuantum de 90 lei, apoi a sustras cantitatea de 10 l benzină din rezervorul autoturismului marca Daewoo Matiz, parcat pe