Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comisia Centrală a Arbitrilor. Ion Crăciunescu a demisionat de la conducere

Publicat in Ziua Veche, luni 15 iulie 2013 ·

Ion Crăciunescu a demisionat de la conducerea CCA (Comisia Centrală a Arbitrilor). El a declarat, luni, că a decis să demisioneze din funcţia pe care o deţine, în urma unei întâlniri pe care a avut-o cu arbitrii de pe lista FIFA.

“Am avut o întâlnire cu arbitrii de pe lista FIFA şi le-am promis că nu voi face nimic care să pună în pericol activitatea lor internaţională”, a spus Ion Crăciunescu, informează digisport.ro. Ion Crăciunescu a fost demis, la 1 august 2012, din funcţia de preşedinte al CCA de către Comitetul Executiv al FRF, întrunit la Casa Fotbalului, fără a i se oferi o explicaţie. Ulterior, Crăciunescu a atacat decizia FRF în justiţie şi a avut câştig de cauză, federaţia fiind obligată să-i achite salariile restante plus dobânda aferentă şi să-l repună în funcţie.

Comitetul Executiv al FRF a decis, la începutul lunii iunie, ca Ion Crăciunescu să revină în postul de preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor începând cu data de 5 iunie, actualul preşedinte al CCA, Alexandru Deaconu, ocupând funcţia de referee manager.

Ion Crăciunescu a demisionat de la conducerea CCA (Comisia Centrală a Arbitrilor). El a declarat, luni, că a decis să demisioneze din funcţia pe care o deţine, în urma unei întâlniri pe care a avut-o cu arbitrii de pe lista FIFA.

“Am avut o întâlnire cu arbitrii de pe lista FIFA şi le-am promis că nu voi face nimic care să pună în pericol activitatea lor internaţională”, a spus Ion Crăciunescu, informează digisport.ro. Ion Crăciunescu a fost demis, la 1 august 2012, din funcţia de preşedinte al CCA de către Comitetul Executiv al FRF, întrunit la Casa Fotbalului, fără a i se oferi o explicaţie. Ulterior, Crăciunescu a atacat decizia FRF în justiţie şi a avut câştig de cauză, federaţia fiind obligată să-i achite salariile restante plus dobânda aferentă şi să-l repună în funcţie.

Comitetul Executiv al FRF a decis

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Procuror reținut după ce a sustras probe dintr-un dosar de viol asupra unui minor

HotNews acum o ora
Un procuror a fost reținut și este acuzat că a sustras probe dintr-un dosar în care era cercetată o infracțiune de viol asupra unui minor și „le-a înlocuit cu altele întocmite ulterior, atestând în mod necorespunzător adevărului aspecte contrare cel

MAE avertizează românii să evite zona de nord a Peninsulei Sinai, în contextul „Marșului Global către Gaza”

Adevarul acum 46 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) avertizează cetățenii români vineri, 13 iunie, să evite deplasările în zona de nord a Peninsulei Sinai din Egipt, având în vedere că „Marșul Global către Gaza” este în desfășurare.

Euro U19: România a învins Muntenegru în minutele de prelungire, scor 2-1

News.ro acum o ora
La debutul său la Euro U19, echipa României a învins vineri seara, pe stadionul Arcul de Triumf, scor 2-1, naţionala similară din Muntenegru, în cadrul grupei A a turneului final. Pe stadionul Arcul de Triumf, tricolorii lui Ion Marin au încercat pr

Dominic Fritz, noul președinte USR!

Ziua Constanta acum 10 ore
Dominic Fritz a fost ales noul președinte USR. În cursa pentru șefia USR au intrat: actualul președinte interimar, Dominic Fritz; senatoarea Violeta Alexandru; Vasile-Gabriel Filip (USR Constanța), Constantin Gheorghiță (USR Italia), Mihai Mihăilă (

Vladimir Putin se oferă să medieze conflictul dintre Israel şi Iran, în urma unei discuții telefonice cu Benjamin Netanyahu

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi premierul israelian, Benjamin Netanyahu, au purtat o convorbire telefonică vineri, 13 iunie, în care liderul de la Kremlin şi-a exprimat disponibilitatea de a acorda servicii de mediere în conflictul israelian

Macron anunță că Franța e gata să participe la apărarea Israelului în fața Iranului

HotNews acum o ora
Președintele Emmanuel Macron a declarat, vineri, că Franța va participa la „operațiuni de protecție și apărare” ale Israelului în cazul unor „represalii” iraniene, dacă este „în măsură să facă acest lucru”, transmite AFP, potrivit Agerpres. „Mi-am e

Video Șofer inconștient, filmat ocolind bariera coborâtă la o trecere la nivel cu calea ferată. Cum a fost sancționat

Adevarul acum 2 ore
Un bărbat de 39 de ani, filmat când ignoră bariera coborâtă la o trecere la nivel cu calea ferată din Piteşti a fost amendat şi a rămas fără permis de conducere pentru 150 de zile.

„Nu există soluții magice”. Bolojan: România trebuie să ia măsuri dure și nepopulare ca să evite colapsul bugetar

Mediafax acum 6 ore
România va fi forțată să aplice măsuri de corecție nepopulare dar necesare pentru a ieși din criza bugetară, deoarece „nu există soluții magice”, a avertizat Ilie Bolojan. Ilie Bolojan a prezentat măsurile de urgență necesare pentru ieșirea României

Bolojan: Niciun guvern care va veni nu va putea evita creşterea de taxe şi impozite

BusinessMagazin acum 5 ore
„Niciun guvern care va veni nu va putea evita creşterea de taxe şi impozite”, declară Ilie Bolojan.

Ce mesaj a transmis Cătălin Predoiu la împlinirea a 35 de ani de la ”Fenomenul Piața Universității” și Mineriada din 13-15 iunie 1990

Ziua Constanta acum 12 ore
Premierul interimar Cătălin Predoiu a transmis un mesaj la împlinirea a 35 de ani de la ”Fenomenul Piața Universității” și Mineriada din 13-15 iunie 1990 „La 35 de ani de la evenimentele din 13-15 iunie 1990, România este acum parte a democrațiilor

Vremea

București
acum

17°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/25°
lun.

18°/28°
mar.

19°/30°
Iasi
acum

14°
sâm.

14°/23°
dum.

11°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/22°
Constanta
acum

18°
sâm.

14°/23°
dum.

15°/22°
lun.

18°/24°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

10°/24°
dum.

10°/23°
lun.

12°/25°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

9°/26°
dum.

14°/28°
lun.

13°/31°
mar.

16°/27°