Deşi amenzile sunt mari, şoferii mijloacelor de transport în comun nu iau asta în calcul. Pentru că nu au aer condiţionat, circulă cu uşile larg deschise, spre nemulţumirea pasagerilor.
Afară e cald, iar omul care nu are maşină proprie şi trebuie să se deplaseze dintr-o parte a oraşului în alta, alege transportul în comun.
Pe lângă mirosurile uneori insuportabile, scaune stricate şi opriri neprogramate, călătorul trebuie să înfrunte şi căldura. Dar pentru aceasta, şoferii au găsit o soluţie: lasă uşile deschise!
Lucrul acesta îi nemulţumeşte pe călători, mai ales pe cei care au fericita ocazie de a sta exact pe scaunul de lângă uşă. Aceştia au toate şansele să coboare din microbuz mai repede decât şi-au propus şi fără ca maşina să oprească...
În cadrul acţiunilor de supraveghere a desfăşurării în stare de siguranţă a transportului în comun, poliţiştii nu au identificat astfel de abateri.
Totuşi, amenzile pentru deplasarea cu uşile deschise este destul de costisitoare, având valoarea cuprinsă între 720 şi 1600 lei.