Condamnat la 5 ani de închisoare cu executare, 3 ani interzicerea unor drepturi civile şi sechestru pe imensa-i avere, făcută exclusiv din afaceri cu statul, Relu Fenechiu primeşte ce merită.

Arogant, privind justiţia din stratosfera celor mereu intangibili („până acum n-am luat în serios acest proces“), setos de mărire şi funcţii, cap al unei reţele clientelare din dulcele târg al Ieşilor propulsată în cele mai înalte posturi, învârtitor profesionist de bani publici, Fenechiu este unul dintre emanaţii de lux ai politicii. S-ar putea bate monedă cu chipul său în cinstea frumoşilor ani în care corupţia dansa din buric la ospeţele puterii. Cel de-al 13-lea ministru al celui mai cinstit guvern, nevoit să-şi ia calabalâcul, va rămâne, aşa cum spera, în istorie. E primul mare condamnat în exerciţiul funcţiei, dar doar unul din lungul şir al impostorilor şi hrăpăreţilor cocoţaţi în scaune care nu-i mai încap.

Fenechiu ar trebui să fie o lecţie politică în primul rând pentru Ponta şi Antonescu, cei care l-au pus şi menţinut în guvern în dispreţul tuturor avertismentelor Comisiei Europene. Ar trebui, dar nu e. Cei doi sunt convinşi că nota de plată nu va veni la decont, din simplul motiv că populaţia nu mai dă doi bani pe corupţie, condamnări, justiţie, că propaganda şi-a produs deja efectul. Cu toate astea, cazul Fenechiu are lecţiile lui, de altă natură.

Răspunzând obraznic criticilor din MCV şi scrisorii preşedintelui Băsescu prin care cerea înlăturarea penalului din guvern („Nu pleacă Fenechiu când vrea Băsescu“ - Antonescu), sau invocând argumentul că „fapta nu este comisă în timpul mandatului“ (Ponta), liderii USL dau şi astăzi, după condamnare, dovadă de aceeaşi opacitate, continuând să sfideze. Nu doar că niciunul nu s-a delimitat de astfel de fapte, dar plusează spunând că nu regretă numirea acestuia în Executiv, ci „pierderea“, încercând să