Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Producţia locală de automobile a crescut cu 36% în primul semestru, dar piaţa s-a restrâns cu 18%

Publicat in Ziarul Financiar, marți 16 iulie 2013 ·

Producţia locală de automobile a avansat cu 36,6% în primul semestru al anului, ajungând la 224.773 de unităţi, cu 36,6% mai mult comparativ cu aceeaşi perioadă a lui 2012, când în România s-au fabricat 164.590 de unităţi. Foarte puţine din aceste maşini au ajuns însă pe piaţa locală, care s-a redus în primele şase luni cu 18,6%, până la aproape 35.000 de unităţi, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

Creşterea producţiei de automobile se datorează în exclusivitate producţiei de autoturisme, care a avansat cu 44,7% faţă de perioada corespunzătoare din anul anterior. „În cifre absolute, faţă de aceeaşi perioadă din 2012 au fost fabricate în 2013 cu 60.183 mai multe autovehicule. Volumele cele mai mari le-a înregistrat Dacia Duster (63.735 unităţi), urmată de Dacia Sandero (62.957 unităţi), Dacia Logan (54.227 unităţi) şi Ford B-MAX (43.464 unităţi)“, arată reprezentanţii APIA.

Exporturile au crescut la rândul lor în primele şase luni din 2013, până la 188.744 unităţi, înregistrând un avans de 23,3% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. La fel ca în cazul producţiei, evoluţia a venit pe fondul unei creşteri de 30,2% a exporturilor de autoturisme. Modelele cu cele mai mari livrări către străinătate au fost Dacia Duster (64.236 unităţi), Dacia Sandero (60.446 unităţi) şi Ford B-MAX (43.312 unităţi).

Numărul de maşini vândute pe piaţa locală a scăzut însă cu 18,6% în primele şase luni, la 34.978 unităţi, din care autoturismele au reprezentat 28.964 unităţi. „La autoturisme, top-ul pe mărci la şase luni din 2013 este format din Dacia, cu 8.494 unităţi vândute (29,3% din total), urmată de Volkswagen (3.450 unităţi / 11,9%), Skoda (2.347 unităţi / 8,1%), Renault (1.754 unităţi / 6,1%), Ford (1.622 unităţi / 5,6%), şi Hyundai (1.361 unităţi / 4,7%). Pe modele, Dacia Logan rămâne pe primul loc, urma

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum o ora
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 2 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Peste 1.500 de blocuri din Capitală rămân fără apă caldă. Care sunt zonele afectate de lucrări la rețeaua termică

Adevarul acum 10 minute
Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) S.A. anunță, luni, că în următoarele zile se vor efectua lucrări de înlocuire, modernizare și de reparații pe conductele rețelei termice, în mai multe zone din Capitală.

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum o ora
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum o ora
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Paul Stănescu - „PSD trebuie să decidă urgent dacă mai rămâne la guvernare”. Se impune ședință de urgență în coaliție

Ziua Constanta acum o ora
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat astăzi, 21 iulie 2025, că se impune de urgență o ședință a coaliției pentru a discuta măsurile economice care, în opinia sa, afectează nejustificat administrațiile locale, investițiile publice și

România, sub cupolă de foc! COD ROȘU de caniculă: temperaturi de peste 41 de grade la umbră

Cancan acum 11 minute
România, sub un nou val de căldură! Temperaturi extreme, nopți tropicale și furtuni izolate în perioada 21–28 iulie. Iată județele vizate! Un nou episod de caniculă lovește România în ultima decadă a lunii iulie, cu temperaturi care vor urca frecven

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum 2 ore
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

Compania aeriană americană Alaska Airlines îşi suspendă toate zborurile din cauza unei pene informatice

News.ro acum o ora
Compania aeriană americană Alaska Airlines anunţă că şi-a suspendat toate zborurile şi pe ale filialei sale Horizon Air, din cauza unei pene informatice, relatează AFP. ”Alaska Airlines a suferit o pană informatică care a avut un impact asupra opera

Primarul Buzăului, Constantin Toma: Am prins o doamnă POLIȚIST local beată la ora zece și mă aștept să fie reangajată

Gandul acum 51 minute
Primarul Buzăului, Constantin Toma, susține că Pachetul fiscal II va fi de ajutor țării și aduce în discuție modul în care un funcționar este dat afară și apoi reangajat, dând exemplul unei doamne polițist local care era beată la ora 10 și se așteap

Vremea

București
acum

31°
lun.

20°/38°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

30°
lun.

19°/40°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°