Profesori, elevi si politicieni vor discuta luni, la Adevărul Live, de la ora 15.00, despre admiterea la facultate de anul acesta şi despre propunerea introducerii examenului obligatoriu la admiterea în universităţi de anul trecut.
Doi foşti miniştri ai Educaţiei, Ecaterina Andronescu şi Liviu Pop, au anunţat săptămâna trecută că susţin modificarea Legii Educaţiei Naţionale în ideea introducerii examenului ca metodă de selectare a viitorilor studenţi, pentru a scădea presiune pusă pe Bacalaureat, susţin ei.
Astfel, ar fi eliminată posibilitatea universităţilor de a organiza admitere pe bază de dosar, adică doar pe baza mediei şi notelor de la Bacalaureat şi a celor din anii de liceu.
În studioul Adevărul Live se va afla Ecaterina Stanca, profesor de Limba şi Literatura Română la Colegiul Naţional ”Tudor Vianu” din Capitală, care pregăteşte tinerii ce vor să dea admitere la Drept.
Senatorul Dumitru Oprea, membru al Comsiei de Învăţământ şi fost rector al Univeristăţii „Al. I. Cuza” din Iaşi se va alătura discuţiei prin Google Hangout, iar profesorul universitar Marian Popescu, de asemenea blogger adevarul.ro, va interveni prin telefon.
În plus, vom afla şi părerea absolvenţilor de liceu, care au trecut cu bine de Bacalaureatul din 2013 şi se pregătesc acum de admiterea la facultate, despre cel mai potrivit mod de selecţie a viitorilor studenţi: dosar sau examen.
Citeşte totul despre admiterea la facultate în 2013
ADMITERE FACULTATE 2013 Taxele universitare, între 1.600 şi 10.000 de lei
O facultate de actorie poate să perceapă şi 10.000 de lei pe an, în timp ce o facultate de fizică are taxe mai mici de 2.000 de lei, discrepanţe ce nu ţin de cererea de pe piaţa muncii, ci de costurile administrative pentru pregătirea acestor specialişti.
ADMITERE FACULTATE 2013 L