Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jean-François Cirelli, şeful GDF SUEZ Europa: „Nu vindem activele din România“

Publicat in Ziarul Financiar, luni 15 iulie 2013 ·

Grupul francez, care este distribuitor de gaze în regiunea de sud a României, îi cere statului ca reducerea generoasei scheme pentru energia eoliană să fie aplicată proiectelor viitoare, nu celor care funcţionează, unde GDF a investit deja 160 de milioane de euro.

România este o ţară-cheie pentru GDF SUEZ, iar grupul francez nu ia în calcul vânzarea unor active de pe piaţa locală, deşi la nivel global derulează un plan de dezinvestiţii de 11 mld. euro pentru a-şi reduce datoriile, a declarat Jean-Fran­çois Cirelli, vice-chairman şi pre­şedinte al grupului.

WikiZF: Profilul companiei GDF SUEZ

Pe de altă parte, şeful businessului european al grupului care a pariat 160 mil. euro pe sectorul energiei eoliene din România le cere autorităţilor de la Bucureşti ca investiţiile curente să fie exceptate de la modificările aduse sche­mei de sprijin pentru energia rege­ne­ra­bilă. În ceea ce priveşte sectorul gazelor naturale, unde grupul îşi desfăşoară cea mai mare parte din activitate, Cirelli crede că Rusia va avea în continuare un cuvânt greu de spus în zonă, după eşe­cul proiectului Nabucco, care a lăsat Ro­mânia fără alternativă la gazul rusesc. „Am vândut mai multe afaceri, de exemplu participaţia la compania de gaze din Slovacia, SPP. Am vândut acţiuni şi în Brazilia, unde construim cel mai mare baraj din ţară. Se va vedea în câteva zile, când ne vom publica raportul semestrial, că suntem în grafic cu programul de vânzări de 11 mld. euro. Nu preconizăm vânzări de active în România“, a spus Cirelli. Continuarea pe ZFCorporate

Grupul francez, care este distribuitor de gaze în regiunea de sud a României, îi cere statului ca reducerea generoasei scheme pentru energia eoliană să fie aplicată proiectelor viitoare, nu celor care funcţionează, unde GDF a investit deja 160 de milioane de euro.

România este o ţară-c

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 5 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 10 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 4 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 5 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 5 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 11 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

20°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°