Un octogenar din Pufeşti a rămas fără porumb, după ce hoţii i-au călcat bătătura. Omul a observat că nu mai are grăunţele şi a sesizat poliţia, iar oamenii legii l-au identificat pe principalul suspect. El este cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. „La data de 14.07.2013, lucrătorii Postului de Poliţie Pufeşti au fost sesizaţi de către D. Ion de 87 de ani, din localitate, despre faptul că un autor necunoscut a pătruns în magazia locuinţei prin escaladarea unei porţi, de unde a sustras 8 saci cu porumb în valoare de 488,6 lei. În urma cercetărilor efectuate cu operativitate de către poliţişti, a fost identificat autorul furtului în persoana lui R. Istvan de 27 ani, din judeţul Harghita, care locuieşte fără forme legale în comuna Pufeşti, judeţul Vrancea. În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate cu suspectul în stare de libertate, prejudiciul fiind recuperat în totalitate”, ne-au transmis poliţiştii.
Şi un copil de 14 ani din comuna Păuneşti a ajuns în atenţia poliţiştilor. El este suspectat că a furat suma de 5.000 lei de la un nonagenar. Duminică, Neculai N., de 91 de ani, din Păuneşti a anunţat poliţia despre faptul că în aceeaşi zi, în jurul orei 9.00, un copil de 14 ani, G A., din aceeaşi localitate, a intrat în locuinţa sa şi i-a furat suma de 5.000 lei. Poliţiştii au întocmit un dosar penal şi continuă cercetările cu suspectul în stare de libertate.
Un octogenar din Pufeşti a rămas fără porumb, după ce hoţii i-au călcat bătătura. Omul a observat că nu mai are grăunţele şi a sesizat poliţia, iar oamenii legii l-au identificat pe principalul suspect. El este cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. „La data de 14.07.2013, lucrătorii Postului de Poliţie Pufeşti au fost sesizaţi de către D. Io