Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Curtea de Apel Târgu Mureş a amânat pronunţarea în dosarul Apostu

Publicat in Monitorul de Cluj, luni 15 iulie 2013 ·

Curtea de Apel Târgu Mureş a anunţat luni că a amânat pronunţarea în dosarul de corupţie al fostului primar al municipiului Cluj-Napoca Sorin Apostu pentru data de 25 iulie.

Potrivit Agerpres, magistratul care instrumentează acest caz a considerat că mai are nevoie de timp pentru a analiza probele din dosar şi pentru a pronunţa o soluţie.

La ultimul termen pe fond în această cauză, din data de 1 iulie, instanţa a dat cuvântul inculpaţilor şi apărătorilor acestora pentru a formula concluziile, ocazie cu care fostul primar al municipiului Cluj-Napoca Sorin Apostu, soţia acestuia, Monica Undina Apostu, şi omul de afaceri Călin Stoia şi-au susţinut nevinovăţia.

Dosarul a fost strămutat la Târgu Mureş de la Curtea de Apel Cluj, iar în acesta patru persoane au fost trimise în judecată - Sorin Apostu, Călin Mihai Stoia, Monica Undina Apostu şi denunţătoarea Aspazia Droniuc - pentru infracţiuni de corupţie, printre care dare de mită, spălare de bani, fals intelectual.

Fostul primar Sorin Apostu este acuzat de DNA că a luat mită 94.000 de euro în schimbul încheierii unor contracte legate de asigurarea parcului auto şi de salubrizare.

''În cursul anilor 2009 - 2011, în schimbul încheierii unor contracte - de asigurare a parcului auto al regiilor subordonate Consiliului Local Cluj, respectiv de salubrizare a oraşului - inculpatul Apostu Sorin, în calitatea sa de primar, a pretins şi primit sume de bani totalizând echivalentul în lei a 94.000 de euro. Pentru a se disimula provenienţa şi scopul banilor obţinuţi din actele de corupţie, între firmele care au primit contractele de la primărie şi cabinetul de avocatură al soţiei primarului au fost încheiate contracte de consultanţă juridică fictive, astfel încât sumele de bani au fost încasate prin cabinetul de avocatură al lui Apostu Monica Undina, învinuită în acelaşi dosar'', precizează DNA.

În sarcin

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum o ora
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 4 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 3 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 2 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum 3 ore
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 4 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 11 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Vremea

București
acum

24°
dum.

21°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°