Marţi, vremea va fi răcoroasă pentru această dată. În sudul, centrul ţării, precum şi în zonele de munte, temporar înnorările vor fi accentuate şi mai ales ziua se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
Izolat, îndeosebi la munte, cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse. Temperaturile maxime, în scădere faţă de intervalul precedent în regiunile din jumătatea sudică, vor fi cuprinse între 20 şi 28 de grade, iar cele minime, în general, între 11 şi 19 grade.
În Bucureşti, marţi, vremea va fi răcoroasă. Cerul va prezenta înnorări mai ales în cursul zilei, când vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 25…26 de grade, iar cea minimă în jur de 17 grade.
În ţară, vremea se va ameliora, miercuri, sub aspectul precipitaţiilor, iar valorile termice, în creştere faţă de ziua anterioară, se vor apropia de normalul perioadei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 şi 30 de grade, iar cele minime se vor situa între 10 şi 20 de grade, uşor mai scăzute în depresiuni. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în cursul zilei în regiunile extracarpatice, precum şi la munte, unde doar pe arii restrânse vor mai fi ploi de scurtă durată şi se pot semnala descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări ziua în estul şi sud-estul ţării.
Marţi, vremea va fi răcoroasă pentru această dată. În sudul, centrul ţării, precum şi în zonele de munte, temporar înnorările vor fi accentuate şi mai ales ziua se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
Izolat, îndeosebi la munte, cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. În restul teritor