Depistat sub influenţa băuturilor alcoolice şi fără permis, la volanul unui autoturism sustras. “Eroul” are mari şanse să-şi petreacă ceva ani în spatele gratiilor, unde să reflecte la ceea ce a făcut.
În noaptea de 13 spre 14 iulie, în jurul orei 00.50, poliţiştii oraşului Buziaş au oprit pentru control un autoturism, care se deplasa pe DJ 592, în localitatea Bacova. Întrucât conducătorul auto D. Marian, de 27 de ani, din comuna Sacoşu Turcesc, emana vapori de alcool în aerul expirat, poliţiştii au procedat la testarea sa cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au mai stabilit că şoferul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.
Extinzând cercetările, poliţiştii au stabilit că autoturismul a fost sustras de tânăr, din localitatea Sacoşu Turcesc. În fapt, suspectul a intrat în locuinţa lui B. Florin, pe care îl ajuta la diferite activităţi gospodăreşti, iar dintr-o încăpere i-a luat, fără drept, cheile autoturismului, care se afla parcat în curtea imobilului. Ulterior, acesta s-a deplasat cu autoturismul până în localitatea Bacova, unde a fost depistat de poliţişti.
În cauză, poliţiştii au întocmit pe numele conducătorului auto dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi care are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.
Depistat sub influenţa băuturilor alcoolice şi fără permis, la volanul unui autoturism sustras. “Eroul” are mari şanse să-şi petreacă ceva ani în spatele gratiilor, unde să reflecte la ceea ce a făcut.
În noaptea de 13 spre 14 iulie, în jurul orei 00.50, poliţiştii oraşului Buziaş au oprit pentru control un autoturism, care se