Înapoi la maşina de scris! Este doar una dintre consecinţele colaterale ale dezvăluirilor făcute de fostul agent al NSA: pe Internet nimic nu mai este sigur.
“Tăbliţele de piatră, inscripţiile în bronz, manuscrisele pe pergament sau foi de papirus, documentele caligrafiate sau dactilografiate, strînse în dosare, depuse în arhive, păzite toate cu străşnicie, în seifuri sau sub vitrinele de sticlă armată riscă infinit mai puţin să fie furate decît informaţiile strict secrete care circulă pe Internet. Constatarea este la mintea cocoşului, dar a fost nevoie de cazul Snowden, de afacerea Wikileaks, pentru ca, brusc, serviciile secrete să aibă revelaţia vulnerabilităţii mesajelor strict confidenţiale”, comentează şi dw.de.
După dezvăluirile tânărului american Edward Snowden, informaticianul colaborator al NSA care a dezvăluit lumii programul secret american de supraveghere a comunicaţiilor mondiale, Prism, unul dintre serviciile speciale ruse a decis să călătorească în timp, achiziţionând...maşini de scris pentru a redacta documente secrete! Informaţia a fost dată publicităţii de cotidianul rus Izvestia şi preluată de presa din întreaga lume.
Călătorie în timp
FSO, serviciul federal de protecţie, urmaş al temutului KGB, a decis să facă pasul înapoi. Chiar dacă stârneşte zâmbete uşor condescendente unor “fani” fanatici ai noilor tehnologii de comunicare, reîntoarcerea la maşina de scris, în anumite cazuri, este cât se poate de logică. Şi de profitabilă pentru fabricanţii legendarelor maşini de scris Adler şi Olympia. FSO a lansat o licitaţie pentru achiziţionarea a 20 de maşini de scris.
Comanda expresă a executării a 20 de maşini de scris, expediată de la Kremlin via internet, pe adresa firmei Olympia cu sediul în Hattingen, nu are absolut nimic în comun cu nostalgiile ale vreunui colecţionar secret, ci cu iluzia că mesajele