Lucrările de amenajare a stadionului municipal „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu au fost finalizate. La solicitarea expresă reprezentanţilor UEFA, s-a impus modernizarea stadionului pe diferite sectoare.
Reprezentanţii primăriei spun că au fost încheiate toate aceste lucrări, astfel încât echipa locală să poată disputa aici meciurile din cadrul Europa League. Toate aceste reparaţii au costat câteva sute de mii de lei. ”Au fost finalizate lucrările de pregătire a stadionului municipal, astfel încât echipa de fotbal Pandurii Târgu Jiu să poată disputa în condiţii normale meciul din cupele europene, din Europe League. În acest sens, în urma discuţiilor cu reprezentanţii UEFA, care s-au deplasat la Târgu Jiu, am stabilit, pe baza constatărilor acestora împreună cu reprezentanţii clubului de fotbal, o serie de măsuri care să conducă la atingerea acestui scop. Stadionul, în principiu, corespundea acestor exigenţe privind meciule pe care îl dispută în Europa League, dar cu o serie de elemente care trebuiau puse la punct. Valoarea cumulată a tuturor investiţiilor care s-au executat este în jurul a 250 mii lei”, a declarat Raul Chiriac, şef Serviciu Investiţii în cadrul primăriei Târgu Jiu.
În concret, s-au pavat şi asfaltat zonele de protecţie, respectiv zonele dintre pista de atletism şi gardul de protecţie al terenului, dar şi zona dintre gardul de protecţie şi tribunele stadionului. De asemenea, s-a igienizat tot stadionul, iar vechile grupuri sanitare au fost înlocuite cu unele moderne. Stadionul municipal va avea şi o nouă instalaţie de sonorizare.
Lucrările de amenajare a stadionului municipal „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu au fost finalizate. La solicitarea expresă reprezentanţilor UEFA, s-a impus modernizarea stadionului pe diferite sectoare.
Reprezentanţii primăriei spun că au fost încheiate toate aceste lucrări, astfel încât echipa