Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Multe noutăţi în echipă

Publicat in Pandurul, marți 16 iulie 2013 ·

Pandurii a efectuat aseară un antrenament oficial pe stadionul celor de la Levadia. Înainte de şedinţa de pregătire Pustai a vorbit pentru presa din Estonia timp de 15 minute. Antrenorul nu şi-a dezvăluit planurile tactice, dar e clar că are ceva bătăi de cap. Echipa arată altfel faţă de cea care termina pe locul 2 în urmă cu numai două luni. Sistemul defensiv e schimbat aproape în totalitate! Unguruşan e ultimul supravieţuitor al unei apărări care i-a pierdut pe Viera şi Vlad, plecaţi la Rizespor respectiv Dnipro, şi în care Mingote şi Mamele au devenit rezerve. Cuplul de fundaşi centrali e format acum din Erico da Silva şi căpitanul Paraskevas în timp ce Stanca e titular între buturi iar sârbul Momcilovic va „ara” banda stângă după plecarea lui Vlad. La mijloc Pustai pare foarte tentat să înceapă cu doi închizători în speranţa că nu va primi gol la Tallinn. Astfel, pe lângă Anton, e probabil să apară şi noua achiziţie, Nicandro Breveeld de la Mediaş. Tot de la Gaz Metan a venit şi Eric, iar finul lui Eugen Pîrvulescu şi unul din jucătorii preferaţi ai lui Pustai, are toate şansele să intre din primul minut în ciuda faptului că are doar câteva antrenamente alături de noii colegi. Să sperăm totuşi că magia de brazilian nu i-a dispărut după transferul de la Mediaş. Pe dreapta va intra recent revenitul Buleică în timp ce undeva spre stânga ar putea fi reprofilat „mofturosul” Nistor. Acesta a petrecut momente bune în aeroportul din Craiova stând de vorbă cu Pustai, semn că antrenorul vrea să se asigure că mijlocaşul mai e concentrat şi pe treaba de la Pandurii pe lângă transferul la care tot tânjeşte de ceva timp. O certitudine în primul 11 e Matulevicius. Lituanianul, care va juca diseară relativ aproape de casă, a fost cel mai bun marcator în amicale şi a demonstrat că Lemnaru sau nou sositul Adrovic nu-i pot pune probleme încă.

“Sper să ajungem în grupele

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Interpretul de muzică populară Grigore Leşe, luat cu ambulanța de la hotel. El s-a simțit rău după un recital

HotNews acum o ora
Artistul Grigore Leșe a ajuns, miercuri seară, la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, la scurt timp după ce a susținut un recital în cadrul Galei de decernare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu”. Informația a fost conf

Qatar: Acordul de încetare a focului între Israel şi Hamas intră în vigoare duminică

Mediafax acum 2 ore
Confirmarea oficială vine după ce mai multe surse au sugerat existenţa unei înţelegeri, inclusiv fostul preşedinte Donald Trump, care a încercat să îşi asume meritul acordului pe reţeaua sa socială, Truth. Înţelegerea vine după un an şi trei luni de

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru joi, 16 ianuarie 2025

Libertatea acum 11 ore
Prognoza meteo pentru joi, 16 ianuarie 2025, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe privind tranzacţia prin care MVM Zrt. vrea că preia divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON Energie România/ Au fost invocate legăturile companiei cu Rusia

News.ro acum 2 ore
Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe (CEISD) în legătură cu tranzacţia prin care MVM Zrt., companie de stat ungară, intenţionează să achiziţioneze divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON

„Vot pentru Adeline”, o nouă tentativă de fraudă ce vizează conturile de WhatsApp ale utilizatorilor români

G4Media acum 2 ore
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează cu privire la o nouă tentativă de fraudă de tip smishing (phishing prin mesaje pe telefon), prin care atacatorii vizează compromiterea unor conturi pe platforme de mesagerie precum W

Ion Iliescu şi Petre Roman, urmăriţi penal în Dosarul Mineriadei, pentru infracţiuni contra umanităţii / ”Au lansat o politică de represiune împotriva populaţiei” / 4 persoane au fost ucise, 2 violate, peste 1.300 rănite

News.ro acum 10 ore
Parchetul General anunţă, miercuri, că s-a dispus urmărirea penală a lui Ion Iliescu, fost preşedinte al României, şi a lui Petre Roman, fost premier, în Dosarul Mineriadei, fiind acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii. Cei doi ”au lansat o politi

Bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino a fost prins şi dus la audieri. Ce le-a spus anchetatorilor

HotNews acum o ora
Bărbatul care a furat trei picioare de om, amputate, de la Spitalul Clinic „Dr. Ion Cantacuzino” din Bucureşti a fost prins de poliţişti, miercuri, fiind dus la audieri pentru furt calificat. El ar fi susţinut că a intrat în curtea spitalului pentru

CFR Călători primește încă 12 trenuri electrice noi, ce vor uni Capitala cu Suceava, Iaşi şi Galaţi

G4Media acum o ora
CFR Călători a ”câştigat” alte 12 rame electrice din cele 37 contractate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) cu Alstom, care vor deservi patru rute de serviciu public, respectiv Bucureşti Nord – Suceava, Bucureşti Nord – Iaşi, Bucureşti No

MAE: 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, evacuaţi de urgenţă la Bucureşti, alături de 35 de membri de familie/ Cinci dintre ei vor rămâne în spitale din Capitală, restul fiind transportaţi în alte ţări

News.ro acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că România a participat, miercuri, la evacuarea medicală de urgenţă a 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, împreună cu 35 de membri ai familiilor acestora. Pacienţii au fost aduşi la Bucureşti, de unde

Puiu Popoviciu, achitat în dosarul Ferma Băneasa! Decizia Instanței Supreme, definitivă

Ziua Constanta acum 6 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a anulat definitiv, miercuri, condamnarea de 7 ani închisoare primită în anul 2017 de Gabriel Puiu Popoviciu și a dispus achitarea omului de afaceri pentru fapte de corupție în legătură cu asocierea firmei

Vremea

București
acum

-0°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

1°/8°
Iasi
acum

-3°
joi

-3°/4°
vin.

0°/6°
sâm.

1°/8°
dum.

1°/8°
Constanta
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/8°
dum.

3°/8°
Cluj-Napoca
acum

-8°
joi

-8°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-3°/2°
dum.

-2°/5°
Timisoara
acum

-3°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°