Vicepreședintele Consiliului Județean Alba, Florin Roman a reacționat luni la declarațiile lui Dorin Nistor privind disponibilizările de la Direcția Generală a Finanțelor Publice Alba, ce vor surveni în urma regionalizării. Acesta a precizat că nu există încă un număr stabilit de angajați vor fi disponibilizați și că acei angajați nu își vor pierde locurile de muncă, ci vor putea opta pentru posturi din alte instituții ale administrației.
„Eu am vorbit atât la Ministerul de Finanțe cât și la ANAF și nu există încă nicio cifră stabilită, bătută în cuie. Deocamdată sunt la faza de reorganizare, se discută despre modul în care se va face reorganizarea. Oricum, angajații ale căror posturi vor dispărea vor putea opta pentru alte zone ale administrației, nu rămâne nimeni fără loc de muncă”, a declarat Florin Roman.
„Eu pot să afirm că în cazul în care se va face regionalizarea, dacă vom avea o constituție modificată probabil anul viitor, vom putea discuta despre regionalizare. În cazul în care se va face regionalizarea, toate instituțiile deconcentrate trec în subordinea Consiliilor Județene, cu întregul personal și a părții de buget pentru funcționare, aferent anului trecut. Mă amuză când văd astfel de lucruri de la niște oameni care nici măcar nu au interesul să participe la discuții despre regionalizare, să priceapă ce înseamnă regionalizarea. Eu am fost la toate întâlnirile despre regionalizare, dar nu l-am văzut pe domnul Nistor și pe niciun alt membru al PDL. Dar e interesant să faci declarații fără să ai o minimă documentare”, a adăugat acesta.
Vedeți mai jos declarația completă:
URL scurt: http://alba24.ro/?p=218402
Vicepreședintele Consiliului Județean Alba, Florin Roman a reacționat luni la declarațiile lui Dorin Nistor privind disponibilizările de la Direcția Generală a Finanțelor Publice Alba, ce vor surveni în urma regionali