Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sfaturi de la antrenorul vedetelor, Bogdan “Bo” Pricop

Publicat in Income Magazine, luni 15 iulie 2013 ·

În vârstă de 30 de ani, Bogdan Pricop este un model cu mușchi care a reușit să-și croiască o carieră și ca antrenor personal, dar care are colaborări în domenii diverse, ca show-uri de televiziune, publicații fashion, wellness și fitness.

A absolvit ASE, secția Relații Economice Internaționale, în anul 2004, masterand în management și informatizarea în fitness la Institutul de Educație Sportivă 2009 și este student la IEFS Bacău, Facultatea de studiu al mișcării, sportului și sănătății.

Povestea lui Bogdan începe în anul 2005. După un grav accident la brațe (secțiune transversală a tricepsului ambelor brațe cu tendoane și nervi tăiați) a stat acasă semi-imobilizat, timp de 6 luni în care a citit și studiat tehnici de recuperare, anatomia corpului uman și numeroase cărți de nutriție și, în general, tot ce era necesar pentru a se recupera individual sub toate aspectele.

Acest lucru, pe care l-a făcut pas cu pas, l-a propulsat la rezultate remarcabile ca sănătate și imagine și altfel și-a descoperit vocația vizavi de acest domeniu, ulterior urmând și cursurile facultății de sport și masterul.

Este antrenor personal rezident, din 2005, la Bamboo Fitness (București) și World Class Fitness Academy, membru în “Elite Training Team”. A mai făcut 4 ani de caiac-canoe, pe lângă 12 ani de fitness, alături de antrenori importanți precum Florin Moldovan și Decebal Olteanu.

A antrenat personalități, vedete TV, designeri și persoane publice precum Daiana Anghel, Tania Budi, Adina Buzatu, Giulia Anghelescu, Oana Roman, Raluca Lăzăruț, Mihaela Drafta, Oana Sârbu, Răzvan Ciobanu. Este colaborator la reviste precum Tabu, Femeia, Felicia, B Fresh, Men’s Health, Story, Monden, la emisiuni de fitness și sport precum Styllisimo (Music Channel), Essenze, D-Paparazzi (Kanal D).

Bogdan are și câteva sfaturi pentru începători:

planificați-vă a

Articolul in Income Magazine >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 20 minute
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

„Profesorul de genii” Kristof Lajos, condamnat la 13 ani și 3 luni pentru viol și agresiune sexuală

Mediafax acum o ora
Kristof Lajos a fost condamnat la 13 ani și 3 luni de închisoare pentru viol și agresiune sexuală împotriva unor minori. Potrivit deciziei pe fond, instanța a admis parțial acțiunea civilă formulată de părțile vătămate și a dispus plata a 100.000 de

Zi decisivă pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă rămâne sub control judiciar

HotNews acum 2 ore
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale, conform Agerpres.

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum 4 ore
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

Doliu la Farul Constanța A murit fostul fotbalist Dumitru Tănase

Ziua Constanta acum 2 ore
După decesul, la numai 62 de ani, al lui Vasile Mănăilă, fost fotbalist și antrenor, Farul Constanța este din nou îndoliat, după ce s-a stins din viață fostul jucător farist Dumitru Tănase. Farul Constanța anunță cu tristețe trecerea în neființă a f

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 48 minute
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

„A luat-o razna complet, este un dezastru”. Trump atacă planurile lui Musk de a înființa un nou partid și critică numirea la NASA

HotNews acum 4 ore
Președintele Donald Trump a calificat duminică drept „ridicole” planurile lui Elon Musk de a forma un nou partid politic, lansând noi atacuri la adresa miliardarului din domeniul tehnologiei și afirmând că aliatul lui Musk, pe care îl dorea numit la

Sindicaliştii din Sănătate şi Educaţie protestează la Palatul Parlamentului faţă de măsurile fiscale anunţate de Guvern

Mediafax acum o ora
Zeci de autocare cu sindicaliști din toate colțurile țării au ajuns la București pentru protestul anunțat la palatul Parlamentului-Intrarea Izvor de mai multe federații sindicale. Sunt angajați din mai multe domenii de activitate, în special din Săn

UPDATE - Parlamentul se reuneşte pentru angajarea răspunderii Guvernului pe primul pachet de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului /Opoziţia are 3 zile pentru a depune moţiune de cenzură / Şedinţă de Guvern pentru forma finală/ Proteste la Parlament

News.ro acum 31 minute
Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului se reuneşte, luni, de la ora 15.00, pentru asumarea răspunderii Guvernului pe primul pachet de măsuri fiscale pregătite pentru reducerea deficitului. Potrivit Constituţiei, Opoziţia are la dispoziţie

Vremea

București
acum

36°
lun.

22°/39°
mar.

23°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

33°
lun.

20°/36°
mar.

20°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

33°
lun.

19°/33°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/36°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°