La finalul sesiunii parlamentare februarie - iunie 2013, 220 proiecte de lege aflate în dezbatere în Parlamentul României au devenit legi. Dintre acestea, doar 11% din totalul proiectelor ce au devenit Lege aparţin parlamentarilor, restul de 89% (195 de proiecte de lege) sunt iniţiative ale Guvernului României, arată o analiză a Institutului pentru Politici Publice (IPP).
"Chiar dacă numărul de iniţiative depuse de parlamentari este în medie cu 50% mai mare decât cele depuse de către Guvern, este îngrijorător faptul că, de exemplu, la nivelul anului 2013 doar 11% dintre toate proiectele dezbătute şi devenite Legi au ca şi iniţiatori parlamentarii. Totodată, constatăm că numărul proiectelor de lege depuse în Parlamentul României este mai mic cu 44% faţă de perioada similară a mandatului 2009 – 2012", susţin reprezentanţii IPP într-un comunicat remis România liberă.
În sesiunea încheiată (februarie – iunie 2013), s-au ţinut 38 de şedinţe de plen la Cameră şi 37 la Senat şi 12 şedinţe de plen reunit (ca zile efective calendaristice cele două Camere au lucrat puţin peste 1 lună din 5), fiind una dintre sesiunile cu cea mai scăzută activitate în plen din Parlament. Cea mai lungă şedinţă de plen reunit din această sesiune este cea din 6 februarie 2013 care a durat peste 15 ore şi 30 de minute, fiind şedinţa în care s-a votat bugetul pe 2013.
Din punct de vedere al migraţiei politice, 29 de deputaţi au migrat cel puţin o dată în această sesiune parlamentară. Deputatul din Suceava, Cezar Cioată (iniţial PP-DD, actual PC) a reuşit performanţa de a-şi schimba apartenenţa politică de 5 ori doar în prima sesiune legislativă recent încheiat. Cei mai mulţi parlamentari au plecat de la PP-DD - 17 deputaţi şi 2 senatori către partidele din arcul guvernamental (mai ales spre PSD), urmat fiind de PDL cu 7 deputaţi şi 2 senatori migraţi la alte partide, aşa cum IPP