Premierul Victor Ponta a preluat luni mandatul interimar de ministru al Transporturilor, la sediul Ministerului. Premierul şi-a amintit cum a locuit până la vârsta de 20 de ani chiar într-un bloc de pe bulevardul Dinicu Golescu, lângă Minister, de unde putea vedea în fiecare zi activitatea din curtea instituţiei.
După ce a ieşit din sediul Ministerului, unde a preluat mandatul de ministru interimar, premierul l-a chemat pe purtătorul de cuvânt al Executivului, Andrei Zaharescu, pentru a-i arăta exact unde a locuit.
"Uite, acolo, la etajul al cincilea, am stat până la 20 de ani ! Acelea sunt chiar ferestrele apartamentului, de acolo vedeam în fiecare zi Ministerul Transporturilor, aşa că ştiu bine zona", i-a explicat Ponta lui Zaharescu.
Ponta a relatat de mai multe ori că a copilărit în zona Gării de Nord din Bucureşti.
Relu Fenechiu a fost condamnat, vineri, de instanţa supremă, la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul "Transformatorul", iar fratele acestuia, Lucian, a primit o pedeapsă tot de cinci ani de închisoare cu executare, decizia nefiind definitivă.
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »