Comunicat E.ON a obţinut locul I la cele două secţiuni ale concursului: distribuţie şi mentenanţă În clasamentul pe echipe, reprezentanţii E.ON au câştigat locul I la şase din cele şapte specialităţi de concurs. La individual, 11 electricieni E.ON au urcat pe podium Faza naţională a concursului profesional Trofeul Electricianului.
Ediţia a XXXIV-a, s-a desfăşurat în perioada 9-11 iulie la Iaşi, la competiţie participând cei mai buni electricieni de la companiile de distribuţie a energiei electrice şi de la principalii prestatori de servicii în acest domeniu.Concursul s-a desfăşurat pe şapte specializări, în cadrul a două secţiuni: distribuţie (cu specializările: exploatare staţii transformare, PRAM, exploatare reţele de distribuţie de medie şi joasă tensiune, măsurare energie electrică) şi mentenanţă (cu specializările: montare şi reparare echipamente primare în staţiile de transformare, defectoscopie linii electrice subterane de medie şi joasă tensiune, montare şi reparaţii instalaţii de medie şi joasă tensiune).Competiţia a cuprins, pentru fiecare specializare, trei probe: teoretică, cea practică şi proba cu public, la aceasta din urmă concurând primii cinci clasaţi după punctajul cumulat la primele două.În clasamentul individual, concurenţii E.ON au obţinut câte patru locuri I şi II, precum şi trei locuri III, iar în clasamentul pe echipe E.ON şi-a adjudecat şase din cele şapte locuri I.A devenit o tradiţie ca, în fiecare an, competiţia Trofeul Electricianului să se desfăşoare înainte de 20 iulie, sărbătoarea Sfântului Ilie, patronul şi protectorul celor care lucrează în domeniul energetic. Prima ediţie a „Trofeului Energeticianului” a avut loc în anul 1977, tot la Iaşi, competiţia ajungând în prezent la ediţia a XXXIV-a.
Comunicat E.ON a obţinut locul I la cele două secţiuni ale concursului: distribuţie şi mentenanţă În clasame