Hidroelectrica a vândut luni 14 microhidrocentrale, având cu o capacitate instalată de aproape 10 MW. Hidrocentralele, amplasate pe râurile Crişu Repede, Bistriţa, Budac, Hurza, Someşul Mic şi Sălaşele, au costat 10,6 milioane de euro
Câştigătorii celor trei pachete de microhidrocentrale scoase la privatizare sunt firmele Basikdue (Italia), Mineral Oil (România) şi Three Pharm (România), informează Mediafax.
Un nou lot de microhidrocentrale va fi scos la licitaţie cel mai probabil în luna septembrie. Procedurile pentru vânzarea acestora urmează să înceapă cât de curând, potrivit unui comunicat transmis de Hidroelectrica.
Hidroelectrica, companie deţinută de stat, mai are în portofoliu aproape 160 de microhidrocentrale.
În intervalul 2004 - 2008, compania a vândut 81 de microhidrocentrale, pentru 60 milioane de euro.
În primul semestru, afacerile companiei Hidroelectrica au totalizat 1,68 miliarde de lei (382,6 milioane euro), în creştere cu 33,4% de la nivelul de 1,26 miliarde de lei înregistrat în primele şase luni din 2012.
Producţia de electricitate a cresut cu 17,1%, de la 7 milioane de MWh la 8,2 milioane MWh.
Hidroelectrica s-a aflat în insolvenţă timp de un an, în perioada iunie 2012 - iunie 2013.
Citeşte mai multe despre: hidroelectrica microhidrocentrale hidrocentrala vanzare hidrocentrale