Conducem azi organizaţiile cu metodele secolului al XIX-lea, deşi lumea nu mai arată deloc la fel. Ştim că ceva nu e în regulă cu felul acesta de abordare, dar puterea obişnuinţei şi iluzia de siguranţă pe care ţi-o dau lucrurile pe care le ştii şi cu care te-ai obişnuit ne ţin captivi într-un model de conducere care e, pe an ce trece, mai inadecvat. Noi, managerii, am devenit prizonieri în capcana propriului sistem de iluzii.
O butadă bine-cunoscută spune aşa: „Primul mit al ştiinţei managementului este că există”. Managementul nu e o ştiinţă, e o disciplină empirică. Toate teoriile de management sunt, de fapt, un fel de a structura concluzii provenite din practica celor care chiar conduc oameni şi afaceri. Deşi există metode ştiinţifice de cercetare empirică şi e important ca teoriile să se bazeze pe fapte riguros cercetate, managementul în sine e o colecţie de practici. Faptul că el are mode şi teorii în spate ne face însă să le considerăm intrinsec valide, deşi asta nu e neapărat adevărat.
Ca disciplină de studiu, managementul nu e una dintre ştiinţele fundamentale ale lumii. Nu e intrinsec evoluţiei societăţii. Cineva l-a inventat. Ştim şi cine: Henri Fayol, un inginer minier francez, de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Dacă Fayol s-ar ridica mâine din mormânt, ar fi foarte mândru de sine. Pentru că principiile pe care le-a postulat despre funcţiile managementului, anume prevedere, planificare, comandă, coordonare şi control, sunt utile şi azi, pe scară largă, deşi lumea nu mai arată deloc la fel cu aceea în care a trăit şi creat el. Conducem în secolul XXI cu metode ale secolului al XIX-lea, bazate pe paradigme ale secolului al XIX-lea, şi ne mirăm când ele nu dau rezultate.
Citeste mai mult pe cariereonline.ro
