Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Producţia de automobile a României a crescut cu 36,6% în primul semestru, exportul a urcat cu 23,3%

Publicat in Adevarul, luni 15 iulie 2013 ·

Producţia auto din România a ajuns în primele şase luni la 224.773 unităţi, în urcare cu 36,6% faţă de primul semestru din 2012, însă în luna iunie a fost consemnată o scădere de 13,4% faţă de mai, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA).

De asemenea, exporturile au consemnat la rândul lor o creştere de 23,3%, până la un volum de 188.773 unităţi. Ambele performanţe vin ca urmare a segmentului de autoturisme, producţia urcând cu 44,7% pe acest sector, în timp ce exporturile au înregistrat un plus de 30,2% pe această categorie.

“În cifre absolute, faţă de aceeaşi perioadă din 2012, au fost fabricate în 2013 cu 60.183 mai multe autovehicule. Volumele cele mai mari le-au înregistrat Dacia Duster (63.735 unităţi), urmată de Dacia Sandero (62.957 unităţi), Dacia Logan (54.227 unităţi) şi Ford B-MAX (43.464 unităţi)”, se arată într-un comunicat al APIA.

Cele mai exportate modele pe ansamblul celor şase luni sunt Dacia Duster (64.236 bucăţi), urmat de Dacia Sandero (60.446 unităţi) şi Ford B-MAX (43.312).

Piaţa internă, scădere de 18,6%

În schimb, piaţa auto internă a scăzut cu 18,6% în primele şase luni din acest an comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

„Pe ansamblul pieţei, livrările totale (autoturisme + vehicule comerciale) au înregistrat în prima jumătate a anului 2013 o scădere de 18,6% comparativ cu aceeaşi perioadă din anul trecut (acelaşi procent de scădere consemnat şi la 5 luni). În interiorul acestei scăderi, remarcăm autoturismele, care au un declin al vânzărilor de 19,4%. Şi pe plan european se constată o evoluţie negativă, principalele ţari înregistrând scăderi importante (Franţa -11,3%, Italia -10,3%, Germania -8,1%)”, se arată în document.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 5 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 7 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 8 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 7 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 6 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 13 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 8 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

14°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°