Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Specialiştii NASA învaţă o profesoară din Oradea noi metode de predare

Publicat in Curierul, marți 16 iulie 2013 ·

Specialiştii NASA de la Centrul Spaţial din Huntsville au adunat profesori din întreaga lume şi i-au învăţat noi metode de predare interactive, menite să crească interesul studenţilor faţă de ştiinţă şi matematică, printre profesorii selectaţi numărându-se şi o profesoară din Oradea, potrivit unui comunicat emis de organizatorii programului educaţional, Honeywell.

Programul educaţional se adresează profesorilor din întreaga lume, Anna-Monika Muscaş, profesoară de informatică la Colegiul Tehnic "Traian Vuia" din Oradea, fiind singura reprezentantă a României la ediţia 2013. România a avut cea mai ridicată rată de succes în procesul european de selecţie, 45 de profesori români fiind aleşi să participe la programul Honeywell Educators în cei nouă ani de la înfiinţarea programului.

Tabăra de la Centrul Spaţial din Huntsville a constat în cinci zile de training-uri intensive, 45 de ore de cursuri şi laboratoare practice, în urma cărora profesorii au câştigat noi abilităţi de predare în domeniul ştiinţei, tehnologiei, ingineriei şi matematicii şi au învăţat cum să abordeze subiectele tehnice într-un mod distractiv şi inspiraţional. Aceştia au urmat cursuri de dezvoltare profesională, laboratoare practice şi activităţi de teren aliniate la standardele globale pentru învăţământul matematic şi ştiinţific. Profesorii au beneficiat de simulări de zbor la standardele cele mai ridicate, de simulări ale unor misiuni spaţiale, instructaje de supravieţuire atât pe pământ, cât şi pe apă, precum şi de programe interactive despre dinamica zborului. Programul didactic a fost creat în parteneriat de Honeywell Hometown Solutions şi US Space & Rocket Center (USSRC).

"Experienţa este unică, pentru că ai ocazia să înveţi tehnici noi de abordare a programei şcolare şi de a le trezi elevilor interesul pentru ştiinţă, într-un stil foarte practic", spune Anna-Monika Muscaş

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 4 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum o ora
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

100 de morţi în Siria, în confruntări armate între druzi şi beduini

Adevarul acum 38 minute
Luni seara, forţe guvernamentale siriene înaintau către oraşul Suwayda, cu populaţie majoritar druză, în pofida opoziţiei Israelului, care a desfăşurat atacuri în sectorul în care confruntări armate între druzi şi beduini s-au soldat cu aproximativ

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum o ora
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 2 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 4 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 6 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 2 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Vremea

București
acum

28°
lun.

19°/36°
mar.

20°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
Iasi
acum

23°
lun.

18°/33°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
Constanta
acum

21°
lun.

20°/33°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/29°
mar.

15°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/34°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°