Budila-Express din volumul Cinci (1982) şi Strada Castelului 104 (1984) sunt reperele poeziei lui Alexandru Muşina, volumele ulterioare corectând şi completând ceea ce n-a lăsat cenzura acolo, cum se întâmplă cu Lucrurile pe care le-am văzut (1979-1986), carte apărută abia în 1992 sau adăugând, adâncind teme, motive şi figuri lirice – embrioni încă în anii debutului – în Aleea Mimozei nr. 3 (1993), Tomografia şi alte explorări (1994), Tea (1998), Personae (2001), Şi animalele sunt oameni (2002), Hinterland (2003), Poeme alese (1975- 2000), o antologie tipărită în 2003, Album duminical (2008). Poemele volumului Strada Castelului 104 dezvoltă câteva raporturi tensionale care definesc şi personalizează lirica lui Alexandru Muşina în peisajul, iată, destul de variat al liricii generaţiei de poeţi, care intră în lumea literaturii la începutul deceniului nouă al secolului trecut.
Decisive sunt aici întâlnirile cu prietenii care, conform portretuluirobot, practică diverse jocuri de cărţi, beau sânge albastru, venin amărui şi se trezesc cu apă de busuioc, dar şi ceea ce aş numi o poetică a evenimentului, structurată pe etaje temporale – prezent, trecut, imperfect – atent elaborate şi pe niveluri de semnificare care pun în valoare discursul liric în raport tensional cu retorica goală de conţinut; amfiteatrele străvezii ale emoţiei şi păianjenii „suavi şi persuasivi” care obosesc ascultătorii cu interminabile discursuri, cineva care citeşte poezii vorbeşte despre o lagună „în care pescarii noştri obţin recolte superioare ihtiologic”, în vreme ce poetul întreabă despre cocioaba de sticlă „înconjurată de pari plini de capete vorbitoare”, fiecare nivel de semnificare având un personaj, o figură lirică de referinţă: prietenii care „se cară bombănind nemulţumiţi”, unul care zice, cel care mânca salam („străjuit de un câine albastru”), prietena „amăruie” şi, mai ales, orbul de
