Probabil că doar în faţa plopului Gică poetul îşi spunea of-ul său.

Casa lui Nichita a fost mereu deschisă pentru anturajul său. Asta s-a întâmplat şi în perioada convieţurii cu Gabriela Melinescu, dar mai cu seamă în perioada mariajului cu Dora Stănescu. Pictorul Mircia Dumitrescu a surprins atmosfera de care era înconjurat poetul în câteva splendide ”stampe”, intitulate ”La Nichita”. Simţim acolo şi histrionismul, şi sfâşierea sa lăuntrică. E acolo un Nichita spiritualizat, al cărui chip ne aminteşte de Baudelaire, dar şi de Esenin, bântuit de spectrul omului său negru. O profundă melancolie e întipărită pe chipurile personajelor ce-l înconjoară: Elena Ştefoi, Dora Stănescu, Roco, Florin Pucă. Augustin Frăţilă, Gheorghe Tomozei, A. Covaci, Gheorghe Pituţ, Dumitru M. Ion, Agopian; toţi îi simt starea, toţi aşteaptă ca amfitrionul să împartă cu ei pâinea şi vinul, adică poezia, înainte de a-şi lua zborul în eter... Alături de ”îngerii” reprezentaţi în acuarele lui Mircia Dumitrescu, apartamentul lui Nichita din Piaţa Amzei îşi făcea simţită prezenţa o întreagă pleiadă scriitoricească adunată din toate colţurile ţării. Alături de poeţi şi prozatori, mai soseau actori, folchişti de la Cenaclul ”Flacăra”, pictori, sculptori, cântăreţi de operă, preoţi, balerini, vânzători de lozuri, muncitori, sportivi, medici, ofiţeri, soldaţi, măturători, cadre, oameni ai străzii etc., etc... Era un du-te vino continuu acolo. Discuţiile erau mereu în toi. Ferestrele stăteau mereu deschise ca să iasă valurile de fum ce înceţoşau vederea. Nichita fie stătea la locul său, pe scaun, trăgând alene din ţigară şi suflând fumul înspre perdele, fie se plimba parepatizând socratic de unul singur dintr-un colţ în altul al sufrageriei. Ieşea câteodată în balcon, pentru a admira plancarda pe care era scris cu litere mari, roşii: ”Hic sunt leones”. ”Da, suntem nişte lei”, murmura el. Îi p