Formaţia din Ţigănaşi e cea mai selectă din tot judeţul: în ea cântă primarul, doi profesori de muzică şi unul de sport.
De mai bine de 20 de ani este lăutar şi se mândreşte cu asta. La chitară a învăţat să cânte în armată, iar de atunci nu s-a mai oprit. Acceptă cu bucurie invitaţiile la nunţi şi la petrecerile private. Totodată, de un an conduce destinele a 5.000 de oameni din comuna Ţigănaşi.
Se plictisea în armată
S-a apucat de cântat pentru că a considerat armata o pierdere de vreme. A făcut patru luni la Bucureşti, după care a continuat stagiul militar la Focşani. Aici a învăţat să cânte la chitară, iar de 20 de ani este sufletul petrecerilor.
Dragostea pentru muzică a început cu un refuz din partea unui coleg “de suferinţă” din Ploieşti. Avea în cameră o chitară, dar a refuzat să-l înveţe să cânte. “Avea un caiet pe care era desenată o chitară. I-am furat caietul, am copiat chitara şi aşa am învăţat să cânt. Aveam una acasă, dar o ţineam acolo degeaba”, îşi aminteşte Iulian Chirilă, primarul comunei Ţigănaşi.
Ideea înfiinţării unei trupe i-a venit la o nuntă care a avut loc la cort. La un pahar de vorbă le-a propus unor puşti de liceu să înfiinţeze o trupă. Cu ajutorul omului de afaceri Aurel Placinschi, dorinţa lor a devenit realitate.
Banii, cu o condiţie
Însă oamenii de afaceri ştiu să negocieze. I-a dat banii împrumut cu o condiţie: să ia numele asociaţiei pe care o conduce. Aşa a fost înfiinţată trupa Moldova Grup Ţigănaşi, condusă de primarul comunei Ţigănaşi, Iulian Chirilă şi alţi trei profesori: doi de muzică şi unul de sport. Acesta din urmă cântă la saxofon. Cu vocea se ocupă tot primarul.
“De când sunt primar mă duc seara la petrecerile unde sunt invitat să cânt. Un prieten mi-a spus să mai las balalaica aia, dar nu pot. Pasiunea mea