România ocupă locul 11 din 15 în Europa Centrală şi de Est (ECE) în funcţie de activele sistemului bancar raportate la numărul de locuitori, cu un rezultat de aproape 4.000 de euro per capita anul trecut, sub cel al Bulgariei, Poloniei şi Ungariei, potrivit unui studiu al companiei de consultanţă financiară Inteliace Research.
Clasamentul este condus de Slovenia, cu active de 22.600 euro per capita, urmată de Cehia (18.000 euro) şi Estonia (14.400 euro). Dintre vecinii României, cea mai bine plasată este Ungaria, care cu 10.800 euro per capita ocupă locul 7. Pe următoarea poziţie se află Polonia, cu 8.700 de euro. Bulgaria, cu 5.800 euro per capita, devansează România cu o treaptă.
În pofida provocărilor structurale din Ungaria şi Slovenia, sistemul bancar din Europa Centrală şi de Est a crescut sănătos anul trecut. În 15 state din regiune valoarea activelor bancare a avansat, cumulat, cu 5%, la 1.039 mld. euro, explică Marcin Mazurek, directorul Inteliace Research.
Sectorul bancar este însă dominat de bănci străine. Jucători precum UniCredit, Erste, Raiffeisen, KBC şi SocGen controlează 34% din activele totale bancare.
Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 16.07.2013
România ocupă locul 11 din 15 în Europa Centrală şi de Est (ECE) în funcţie de activele sistemului bancar raportate la numărul de locuitori, cu un rezultat de aproape 4.000 de euro per capita anul trecut, sub cel al Bulgariei, Poloniei şi Ungariei, potrivit unui studiu al companiei de consultanţă financiară Inteliace Research.
Clasamentul este condus de Slovenia, cu active de 22.600 euro per capita, urmată de Cehia (18.000 euro) şi Estonia (14.400 euro). Dintre vecinii României, cea mai bine plasată este Ungaria, care cu 10.800 euro per capita ocupă locul 7. Pe următoarea poziţie se află Polonia, cu 8.700 de euro. Bulgaria,