Retailerul german Kaufland, prezent pe piaţa locală cu o reţea de 85 de hipermarketuri cu preţuri mici, şi-a consolidat poziţia de lider al comerţului local, încheind anul trecut cu afaceri de 6,44 mld. lei (1,45 mld. euro), în creştere în moneda naţională cu 15% comparativ cu anul anterior.
WikiZF: Profilul companiei Kaufland
Germanii au reuşit să îşi păstreze pentru al doilea an consecutiv prima poziţie în topul jucătorilor din comerţul modern şi s-au îndepărtat de următorii clasaţi, francezii de la Carrefour (cu afaceri totale de 1,12 mld. euro) şi Metro Cash&Carry (1,018 mld. euro, potrivit raportului oficial al companiei, germanii nu şi-au publicat situaţia la Ministerul de Finanţe).
Cum a răsturnat Kaufland topul celor mai mari retaileri
„Avantajul Kaufland a fost şi este faptul că au imagine de hipermarket, dar politică de preţ de discounter. Astfel, au asociat brandul cu preţuri mici. Mai mult, au avut deschideri în zonele locuite, în centrele oraşelor unde oamenii au putut ajunge şi pe jos“, spune Marcelo Mihai, senior consultant în cadrul companiei de consultanţă Geva&Company.
Reţeaua germană Kaufland a reuşit în perioada 2010-2011 să răstoarne topul celor mai mari retaileri din România şi să urce pe prima poziţie după ce în 2010 a devansat Carrefour şi în acest an a detronat Metro Cash&Carry, care a fost lider în fiecare an de după 1996, anul lansării comerţului modern în România. Anul trecut germanii doar şi-au consolidat fotoliul de lider.
Marcelo Mihai mai explică faptul că într-o perioadă în care mulţi retaileri mari au stat în stand by Kaufland s-a extins, fapt ce a contribuit la majorarea cifrei de afaceri şi a bazei de clienţi. Astfel, grupul german a ajuns la finalul anului trecut la 81 de magazine, cu zece mai multe decât la începutul