Culpa este o formă a vinovăţiei, când infractorul anticipează ca posibil riscul producerii vătămării sau decesul victimei, dar consideră în mod eronat că nu se va întâmpla.

Culpa este omniprezentă în viaţa medicilor din ţara noastră. Situaţii în care îngrijirea pacienţilor sau chiar viaţa acestora este expusă la risc din cauza lipsei de personal se repetă zilnic, în aproape toate spitalele din România.

Criză de personal nu este corect percepută de populaţie. Adesea pacientul consideră că dacă a reuşit să găsească un medic de încredere pentru a fi tratat – a rezolvat problema. Fals! Operaţiile se pot face şi cu o asistentă „mâna a doua”, însă nu poţi să te aştepţi la un ajutor activ din partea acesteia; o secţie care are nevoie de 4 asistente pe tură, noaptea, poate funcţiona şi cu una singură, însă nu trebuie să te aştepţi că dacă ai nevoie acut de îngrijire are cine să şi răspundă la semnalul tău de ajutor. Două infirmiere poate vor face faţă să mobilizeze la 3-4 ore pacienţi paralizaţi, care altfel vor muri de pneumonie şi escare. Una singură însă nu are nicio şansă de a duce la capăt o asemenea sarcină într-un mod eficient. Până şi culoarele pot fi spălate şi de o singură femeie de serviciu în loc de 3 sau 4 însă nu trebuie să te aştepţi că actul său medical (da!) de dezinfecţie să fie adecvat.

Astfel de situaţii, care pot şi uneori conduc la vătămarea sau decesul pacienţilor se cunosc de către administratorii medicali. Speranţa lor este că riscul nu se va materializa. Iar când se întâmplă, se scuză cu zecile de adrese înaintate către un minister surd şi orb. „Actele normative în vigoare (emise de guvernul Boc) permit angajarea de personal bugetar doar în raport de o angajare în condiţiile disponibilizării a altor 7 posturi”. Astăzi, aparent, lucrurile s-au îmbunătăţit – guvernul Ponta a permis angajarea post pe post, fără însă a da posibilitat