Deşi amenzile sunt mari, şoferii mijloacelor de transport în comun nu iau asta în calcul. Pentru că nu au aer condiţionat, ei circulă cu uşile larg deschise, spre nemulţumirea pasagerilor.
Afară e cald, iar omul care nu are maşină proprie şi trebuie să se deplaseze dintr-o parte a oraşului în alta, alege transportul în comun.
Pe lângă mirosurile uneori insuportabile, scaune stricate şi opriri neprogramate, călătorul trebuie să înfrunte şi căldura. Dar pentru aceasta, şoferii au găsit o soluţie: lasă uşile deschise!
Lucrul acesta îi nemulţumeşte pe călători, mai ales pe cei care au fericita ocazie de a sta exact pe scaunul de lângă uşă. Aceştia au toate şansele să coboare din microbuz mai repede decât şi-au propus şi fără ca maşina să oprească...
În cadrul acţiunilor de supraveghere a desfăşurării în stare de siguranţă a transportului în comun, poliţiştii nu au identificat astfel de abateri.
Totuşi, amenzile pentru deplasarea cu uşile deschise este destul de costisitoare, având valoarea cuprinsă între 720 şi 1600 lei.