Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cel mai prost hoţ din România: A fost tâlhărit de prada pe care tocmai o furase

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 15 iulie 2013 ·

Un tânăr din Galaţi a furat bijuteriile de aur ale mamei sale după care a încercat să le vândă prin interpuşi caselor de amanet. Aceştia i-au luat aurul fără să-i dea nimic în schimb.

Ziariştii de la Viaţa liberă din Galaţi scriu că Marius Gabriel Ghiassi a comis mai multe furturi, dar a fost el însuşi tras în piept de prietenii prietenilor.

Potrivit aceleiaşi surse, de câte ori rămânea în pană de bani, Ghiassi mergea la mama lui, care-i dădea bijuterii din aur pe care el le amaneta sau le vindea. Într-una din zile, ştiind că locuinţa va rămâne liberă prin plecarea mamei şi a concubinului ei, Ghiassi şi-a propus să-i fure acesteia bijuteriile din aur, ştiind că avea o cantitate considerabilă. Pentru asta l-a cooptat pe amicul său Alexandru Liviu Caranfil. Împreună, noaptea, au urcat pe acoperişul blocului vecin, au sărit pe cel unde locuia femeia, au legat o funie groasă de o gură de aerisire, iar Ghiassi a coborât până la fereastra băii apartamentului, a intrat în casă, a luat punga cu bijuterii din geanta în care erau ţinute şi dus a fost.

Prietenii prietenilor

După această adevărată aventură, băieţii au mers acasă, au constatat că sunt 300 de grame de bijuterii din aur, după care au început să le vândă la casele de amanet. Afacerea au făcut-o prin interpuşi, evitând astfel să apară în evidenţele magazinelor. Pentru a scăpa cât mai repede de cele 300 de grame de aur, Caranfil şi-a contactat un amic, Petru Siminel, un fost iubit de-al surorii sale. Acesta din urmă a fost de acord cu propunerea de a vinde aurul, dar în minte i-a încolţit un plan diabolic, în care avea să-l atragă pe un alt individ, Marian Roşca, angajat al unei firme de pază şi amic cu el.

Siminel i-a spus lui Roşca faptul că se va întâlni cu Caranfil, undeva pe strada Arcaşilor, sub pretextul că-i găsise client la aur. Roşca a primit o cagulă şi un spray pa

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi consilii judeţene: PSD - 37.16%, PNL - 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%, UDMR - 5.22%, SOS România - 3.04% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum o ora
PSD a obţinut 37.16% dintre mandatele de preşedinţi de consilii judeţene, în urma alegerilor din 9 iunie, ptorivit datelor transmise, duminică seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%

EURO 2024. Olanda trece de Polonia. Danemarca şi Slovenia se termină 1-1

Capital acum o ora
EURO 2024. S-au încheiat deja primele două meciuri de duminică, 16 iunie. Olanda a câştigat în faţa Poloniei, cu ceva emoţii, iar Danemarca şi Slovenia au făcut egal. Ultimul meci al zilei, Serbia – Anglia, începe la ora 22:00.

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 8 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

UPDATE - Elena Lasconi: Am decis să-mi depun candidatura pentru preşedinţia USR / Îmi asum şi candidatura la alegerile prezidenţiale / Dominic Fritz nu candidează / Alte candidaturi - LISTA

News.ro acum o ora
Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, şi-a anunţat, duminică după-amiază, candidatura pentru funcţia de preşedinte al USR. Aceasta le-a transmis colegilor că îşi asumă şi candidatura pentru preşedinţia României. ”E vremea RECONSTRUCŢIEI! (..

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 7 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 4 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 3 ore
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Caniculă în Grecia: Trei turişti străini au fost găsiţi morţi în decurs de o săptămână

News.ro acum o ora
Cadavrul unui turist american în vârstă de 55 de ani a fost descoperit duminică pe insula Corfu, ceea ce ridică la trei numărul turiştilor străini găsiţi morţi în Grecia în decurs de o săptămână. Alţi trei turişti străini sunt căutaţi pe alte insule

Noi rezultate parţiale ale alegerilor din 9 iunie

Mediafax acum 5 ore
Potrivit Biroului Electoral Central, pentru alegerea primarilor din 9 iunie 2024, în urma centralizării, la nivel naţional, a 99,87 % dintre cele 3.186 de circumscripţii electorale, situaţia se prezintă astfel: - Gradul de participare la vot a fost

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/29°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

22°/34°
Iasi
acum

22°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°